Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mariana Gheorghe (OMV): Zăcământul de gaze din Marea Neagră ar putea asigura independenţa energetică a României

Publicat in Jurnalul, duminică 7 octombrie 2012 ·

Extracţia de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârşitul deceniului, iar exploatarea zăcământului, estimată pentru o perioadă de 10 ani, ar putea asigura independenţa energetică a României în privinţa gazelor naturale, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

"Această descoperire pe care o numim noi sonda Domino 1 este o estimare de acumulare de gaze de circa 42 de miliarde până la 84 miliarde de metri cubi de gaz. Producţia ar putea începe pe la sfârşitul deceniului acesta, undeva spre anii 2018", a declarat Gheorghe la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

Ea a arătat că în prezent sunt evaluate datele şi ar mai trebui şi alte sonde.

"Apoi va trebui să mai facem alte date seismice ca să vedem pe întreg perimetrul ce alte puncte posibile de exploatare sunt, urmând ca undeva pe la mijlocul acestui deceniu să luăm decizia, dacă sau nu este comercial trecerea la dezvoltarea, la investiţia propriu-zisă", a afirmat Gheorghe.

Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited, filială a companiei americane Exxon Mobil, a început împreună cu OMV Petrom (SNP), în decembrie 2011, forajul într-un perimetru petrolier din Marea Neagră aflat în concesiunea companiei româneşti.

La începutul anului, OMV Petrom şi Exxon Mobil au anunţat că au făcut o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

ExxonMobil Exploration and Production România pregăteşte pentru următorii doi ani investiţii de până la 1,23 miliarde de dolari în foraj petrolier şi lucrări adiacente în Marea Neagră.

Directorul general al grupului austriac OMV, Gerhard Roiss, a declarat recent pentru revista Manager că grupul a găsi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Un camion al unei coloane militare franceze s-a răsturnat de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Doi militari francezi, răniţi/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum 28 minute
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat, vineri, de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Apărării precizează că doi militari francezi au fost răniţi, fiind tran

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 41 minute
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum o ora
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum o ora
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum o ora
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Alegeri prezidențiale 2025 Prezența la vot în diaspora, până vineri, la ora 12.00. Peste 36.000 de alegători s-au prezentat la urne

Ziua Constanta acum 5 ore
Potrivit datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, până astăzi, la ora 12:00, un număr de 36.794 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a-și exprima dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegeri

SOLD-OUT! » Anunțul făcut înainte de FCSB - Universitatea Craiova

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
FCSB a anunțat că toate biletele pentru meciul cu Universitatea Craiova, programat sâmbătă, de la 20:00, au fost epuizate. - anunța miercuri Mihai Stoica

Discuțiile dintre Rusia și Ucraina au durat mai puțin de două ore. Cererile Moscovei „depășesc cu mult orice s-a discutat anterior”

HotNews acum o ora
Primele discuții de pace directe dintre Rusia și Ucraina din ultimii trei ani au durat mult mai puțin de două ore, fără niciun semn de progres până acum, iar o sursă ucraineană a descris solicitările Moscovei drept inacceptabile, relatează Reuters.

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Un avion a zburat timp de 10 minute FĂRĂ pilot. Comandantul era la baie, iar copilotul leșinase

Gandul acum o ora
Un zbor Luftansa a rămas vreme de 10 minute în aer fără pilot, după ce copilotului i s-a făcut brusc rău, el fiind singur în cabina de pilotaj, conform anchetatorilor. Astfel că, aeronava Airbus A321 zbura de la Frankfurt, Germania, către Sevilla, S

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°