Sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 19.00 a avut loc premiera spectacolului „Războiul clovnilor”, regizat de Eli Simon, la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, în sala mare.

„Războiul clovnilor” a fost, la prima vedere, simpatic. Cu o distribuţie numeroasă, cu toţi actorii tot timpul în scenă, reprezentaţia a fost foarte dinamică, cu multă mişcare, multe momente savuroase şi câteva imagini memorabile. La ieşirea din sală am cam strâmbat din nas, nu-mi displăcuse, dar mi se păruse diluat, sărac, prea mult efort pentru puţin, însă gândindu-mă în continuare la ce văzusem încep să mă întreb dacă opinia mea nu era pripită. Clovnii nu vorbesc, vocea lor e folosită doar în articularea onomatopeelor, aşa că, pentru a comunica, trebuie să-şi folosească trupul, membrele şi faţa într-un mod cât mai expresiv cu putinţă. Din acest punct de vedere rezultatul muncii lui Eli Simon cu actorii clujeni este admirabil.

Spectacolul are şi nu are poveste, fără replici, dar cu text proiectat. La început, legată de două corzi, coboară din tavan Mama-clovn, care dă naştere clovnilor, diferenţiaţi încă de acum în super sau sub-clovni, urmează prezentarea fiecăruia, un mic număr prestat cu succes sau fără în funcţie de sub-rasă, apoi începe un război pe probe. De fiecare dată pierd sub-clovnii, dar revin cu abnegaţie, mai ales cu nu pierd neapărat din cauza neîndemânării cât din cauză că fiind sub-clovni trebuie să piardă. Niciodată un sub-clovn nu devine super-clovn, taberele sunt împărţite definitiv de la naştere, însă în cazul „luptei pentru putere”, calitatea nu mai e decisivă. Coroana trece pe la toată lumea, iar concursul e individual, nu de echipă de această dată. Dacă Eli Simon ne spune că există un clovn în fiecare om şi trebuie să-i depistăm doar calitatea, la fel, în fiecare din clovnii săi există un om şi aspiraţii specific umane, iar super-clovnii nu sunt neapărat