În seara zilei de duminică, 7 octombrie a.c., orele 20:05, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi de către P.G., de 43 ani, din municipiul Motru, judeţul Gorj, cu privire la faptul că socrul său, B.C.I., de 49 ani, din comuna Slivileşti, şi-a agresat soţia. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică care a constatat faptul că suspectul B.C.I., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, şi-a agresat soţia şi a ameninţat mai mulţi localnici, cu acte de violenţă. Poliţiştii l-au depistat la scurt timp pe suspect, iar cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite două cartuşe de vânătoare cal. 12 mm. De asemenea, au constatat că B.C.I. deţinea o sabie confecţionată artizanal, cu lungimea lamei de 59 cm, precum şi un dispozitiv metalic (ţeavă), confecţionat artizanal, ce fusese conceput pentru utilizarea cartuşelor de vânătoare. Pe parcursul anchetei, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, sabia, cele două cartuşe precum şi dispozitivul artizanal.
În seara zilei de duminică, 7 octombrie a.c., orele 20:05, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi de către P.G., de 43 ani, din municipiul Motru, judeţul Gorj, cu privire la faptul că socrul său, B.C.I., de 49 ani, din comuna Slivileşti, şi-a agresat soţia. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică care a constatat faptul că suspectul B.C.I., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, şi-a agresat soţia şi a ameninţat mai mulţi localnici, cu acte de violenţă. Poliţiştii l-au depistat la scurt timp pe suspect, iar cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite două cartuşe de vânătoare cal. 12 mm. De asemenea, au constatat că B.C.I. deţinea o sabie confecţionată artizanal, cu lungimea lamei de 59 cm, precum şi un dispozitiv metalic (ţe