Ministerul Muncii va continua să acorde şi anul acesta ajutoare pentru încălzire, energie termică, gaze naturale şi lemne. Astfel, de ieri, cetățenii municipiului Satu Mare au început goana după ajutoarele de încălzire, fiind așteptați pentru a ridica formularele și a depune cererile și declarațiile pe propria răspundere, însoțite de actele justificative privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, la sediul Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, situat în municipiul Satu Mare, strada Ilișești nr. 4.
Condiţii destul de severe
Beneficiază de acest ajutor familiile și persoanele singure cu domiciliul pe raza municipiului Satu Mare ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici de 615 lei. La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile nete realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent şi alte creanţe legale, cu excepţia ajutorului social, burselor de studiu şi a burselor sociale, precum și a sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială “Bani de liceu”. La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute. În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei, aceasta nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei. Cererile privind acordarea aj