Cautand figuri de copii, am gasit la Tonitza – inevitabil, nu? – trei pusti saracuti, in hainele acelea uriase, de capatat. I-a desenat in 1919 pentru foaia Avantul, nu prea caricatural, iar grafica asta de atitudine purta o legenda care te lasa cu gura cascata: “Hai sa ne jucam de-a politica [ar zice pustiul ’naltut]. Eu va bag mana in buzunar si va fur painea, voi imi strigati „pungasule“; eu va iau la bataie si va inchid !...”.
Daca in 1919 pictorul ii putea atribui clasei populare o asemenea clarviziune, punand lectura mizeriei politice in gura copiilor, nu cred ca gresim prea mult azi atribuind aceeasi clarviziune copiilor de-a dreptul. Clasa populara care are ceva mai mult decat dublul varstei strengarilor lui Tonitza e atat de lucida in 2012, incat nu mai aduna decat arareori mai mult de 20.000 de perechi de ochi care sa se uite la OTV. Si e greu de pretins ca mai mult de jumatate din mainile corespunzatoare vor ajunge sa-i voteze partidul la iarna.
Cu un 2% de-aici si cam tot atat pentru noutatile fanteziste care umplu scena straduindu-se sa goleasca creiere, dar si cu dezinteresul in crestere pentru ceva ce se prezenta ca o opozitie si a sfarsit deja baltit ca o aproximatie, legislativele parca s-au topit. Fara ca PDL-ul sa fi chemat la vreun boicot de data asta, dezertarea de la cele civice pare sigura. Scopul maret al baltirii, adica punerea la adapost a tuturor vinovatilor de dezastrul din tara si continuarea jocului la nivelul elitelor cu minime modificari, a fost deja atins. Micile incrucisari cu sabiute de lemn, piruete, solidarizari si desolidarizari de opereta nu mai intereseaza decat in registrul de carnaval sau de divertisment TV kitsch. Si atunci nu mai mult decat cateva minute. Sau doua paragrafe din sase cate se afiseaza la ecran.
Un succes, ce mai! Unde mai pui, economicos. Cu cateva “pungasule” strigate cand baritonal, cand
