Localitatea Călineşti-Oaş fierbe din nou după ce duminică o nouă locuinţă s-a adăugat şirului de imobile prădate în ultima perioadă de hoţi. În 1 octombrie, patru infractori, reţinuţi pentru mai multe spargeri, au fost la un pas să fie linşaţi de un grup de aproximativ 200 de localnici furioşi, printre care şi opt păgubiţi, chiar în vecinătatea sediului poliţiei. Ieri, după o nouă spargere comisă în week-end, oamenii au redevenit furioşi şi arată cu degetul spre şeful Secţiei 8 Poliţie Rurală Gherţa Mică, subcomisarul Nicolae Burnar, despre care afirmă că “n-a prins niciun hoţ de când s-a născut”. După două tentative eşuate de a obţine o declaraţie de la subcomisar, acesta şi-a închis telefonul.
Revolta agravată de Justiţie
Situaţia din Călineşti-Oaş a rămas tensionată, sătenii fiind iritaţi de decizia magistraţilor din Palatul de Justiţie. Instanţa a decis săptămâna trecută ca suspecţii reţinuţi ca presupuşi autori în cazul spargerilor – Sorin B. de 34 ani, din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, Gheorghiţă G., 30 de ani, Ioan S., 39 de ani, ambii din Negreşti-Oaş, şi Matei G., 18 ani, din Târgu Mureş – să fie cercetaţi în libertate. Cei patru fuseseră loviţi şi agresaţi de oameni chiar în vecinătatea postului de poliţie comunal, în timp ce erau transportaţi spre maşinile care urmau să-i aducă la Satu Mare pentru audieri. Suspecţii au scăpat de agresori doar după intervenţia forţelor speciale. “Noi i-am prins, i-am dat pe mâna poliţiei, iar justiţia i-a lăsat liberi, ce ţară e asta!?“, se întreabă, revoltată, una dintre femeile păgubite de gaşca de infractori.
Şeful Secţiei 8, arătat cu degetul
După ce o nouă casă a fost călcată de hoţi în această duminică, oamenii, care suspectează că autorii lovesc “la ţintă”, după “ponturi pe care le primesc de la cineva”, caută vinovaţii altundeva decât în mediul criminogen. “De când s-a reorg