Sâmbătă a avut loc primul concurs de pescuit din Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova. Organizată de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) împreună cu Asociaţia Pescarilor Sportivi „Bibanul“ Dolj şi cu sprijinul DB Bats Club, competiţia intitulată BIBANU CUP 2012 a adunat peste 100 de pescari. Aceştia nu veniseră neapărat pentru premii (locul I - 200 de lei, locul II - 150 de lei, locul III - 100 de lei), ci, mai ales, pentru că nu voiau să rateze ocazia de a pescui în lacul din parc. Încă de dimineaţă, de la tragerea la sorţi a standurilor (cu bilete aruncate într-un minciog), 20 dintre competitori s-au ales cu premii-surpriză (şepci, tricouri şi pungi de nadă), acordate în urma unei tombole. În plus, pescarii au primit apă minerală şi chiar sandvişuri, oferite de unul dintre sponsori. La acestea au adăugat - din surse proprii - vinul sau berea, care le-au ţinut de urât pe baltă.
A lipsit Olguţa
Peştele, însă, a cam lipsit din cârlige. S-au prins numai obleţi, doar câţiva pescari mai norocoşi reuşind să arunce în juvelnic vreun biban, vreo roşioară, vreun şalău foarte mic sau vreo reginuţă (biban-soare).
Chiar dacă nu i-au mulţumit capturile, pescarilor nu le-a pierit umorul. „Tot ce-am prins a fost un somn de vreo trei ore, aici, la umbra pomului ăsta“, spunea unul dintre pescari, cunoscut în tagma lor drept „nea Mitică“. Vecinul său, pus şi el pe glume, s-a gândit chiar să le propună organizatorilor să schimbe denumirea acestei competiţii din BIBANU CUP 2012 în CUPA OBLETELE, iar altul i-a spus preşedintelui Asociaţiei Bibanul: „Ehei, nea Vierule, dacă e după noi, o să cam moară de foame cei de la Căminul de Bătrâni!“. Făcea aluzie la faptul că, potrivit regulamentului competiţiei, pescarii aveau voie să păstreze doar cel mult 5 kg de peşte de fiecare, ce depăşea această cantitate urmând