După şase ore de dezbateri, Adunarea Generală a Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM) l-a reales, vineri, pe poetul şi eseistul Arcadie Suceveanu în funcţia de preşedinte al uniunii de creaţie.
El a acumulat 138 de voturi, în timp ce contracandidatul său, istoricul Iurie Colesnic, a fost votat de 21 de membri. „Sper că acest rezultat va pune punct scandalului ruşinos în centrul căruia se află Uniunea Scriitorilor de doi ani", a declarat alesul, referindu-se la litigiul iniţiat de fostul preşedinte al USM, Mihai Cimpoi. Deşi nu a participat la eveniment, academicianul a chemat scriitorii să boicoteze reuniunea.
„Această adunare este nevalabilă, deoarece procesul de judecată nu s-a finalizat", a spus poeta Nina Josu. Mihai Cimpoi a fost şi ţinta unor critici. „Atât de laş şi atât de beat,/ că nu-l poţi scoate din palat./ De scaun se agaţă tare,/ dar scaun el la cap nu are", i-a dedicat versuri poetul Boris Marian.
Participanţii au propus, de asemenea, ca meseria de scriitor să fie inclusă în nomenclatorul profesiilor, astfel încât să beneficieze de pensii decente la bătrâneţe, şi au cerut conducerii ţării să modifice limba de stat în Constituţie.