Naţionala de handbal feminin a României a câştigat, ieri, la Oradea, Trofeul „Carpaţi“, după ce a învins în meciul decisiv reprezentativa Ungariei, scor 26-20 (13-9), potrivit Mediafax. Principalele marcatoare ale României au fost Geiger şi Curea, ambele cu câte şase goluri, în timp ce portarul Talida Tolnai a încheiat cu 16 intervenţii reuşite. Lotul A al României a acumulat trei victorii din trei partide, iar cu şase puncte a câştigat cea de-a 45 ediţie a competiţiei. Pe locul doi s-a clasat Ungaria, urmată în clasament de Ucraina şi România B. Din lotul României au făcut parte trei jucătoare de la SCM Craiova: Dana Băbeanu, Ana Maria Apipie şi Mihaela Birscan, iar antrenorul Bogdan Burcea a fost secundul selecţionerului Gheorghe Tadici.
Rezultatele complete sunt următoarele: România A-România B 37-25, Ungaria-Ucraina 30-25, România A-Ucraina 31-22, Ungaria-România B 32-30, România B-Ucraina 20-27 şi România A-Ungaria 26-20 (13-9).
Naţionala de handbal feminin a României a câştigat, ieri, la Oradea, Trofeul „Carpaţi“, după ce a învins în meciul decisiv reprezentativa Ungariei, scor 26-20 (13-9), potrivit Mediafax. Principalele marcatoare ale României au fost Geiger şi Curea, ambele cu câte şase goluri, în timp ce portarul Talida Tolnai a încheiat cu 16 intervenţii reuşite. Lotul A al României a acumulat trei victorii din trei partide, iar cu şase puncte a câştigat cea de-a 45 ediţie a competiţiei. Pe locul doi s-a clasat Ungaria, urmată în clasament de Ucraina şi România B. Din lotul României au făcut parte trei jucătoare de la SCM Craiova: Dana Băbeanu, Ana Maria Apipie şi Mihaela Birscan, iar antrenorul Bogdan Burcea a fost secundul selecţionerului Gheorghe Tadici.
Rezultatele complete sunt următoarele: România A-România B 37-25, Ungaria-Ucraina 30-25, România A-Ucraina 31-22, Ungaria-România B 32-30, România B-Ucraina 20-27 şi România A-Ungar