În urmă cu 71 de ani, aproximativ 14.850 evrei au fost urcaţi în trenuri de vite şi duşi la moarte, pe două rute: Iaşi-Podu Iloaiei şi Iaşi-Călăraşi. Anul trecut, România Liberă v-a prezentat poveştile a doi supravieţuitori ai trenului morţii Iaşi-Podu Iloaiei. Anul acesta, vă invităm să citiţi povestea celui din urmă supravieţuitor al trenului morţii Iaşi-Călăraşi, regizorul Andrei Călăraşu.

La 19 ani, Bernard Gropper asista la scrierea istoriei, ca victimă. După un calvar de şapte zile în care era să moară sufocat, rănit şi flămând, avea să afle că nu mai are familie. A urmat lagărul de muncă forţată, apoi aresturile repetate din comunism, pentru că nu voia să devină membru de partid. La 90 de ani, regizorul Andrei Călăraşu, fost Bernard Gropper, rămâne un om ager, cu o minte vie, cu poftă de viaţă şi de vorbă.

Dacă ar fi avut un alt nume, poate destinul său ar fi fost diferit. Dar s-a născut într-o familie de evrei, într-o Românie cu o viziune antisemită, în care a fi evreu reprezenta condamnarea la moarte. "Acolo a fost gestul de a sugruma omul, de a-i lua viaţa, adică să-l sufoci, asta a fost trenul morţii", explică Andrei Călăraşu.

Regizorul s-a născut de două ori: întâia oară, la Botoşani, în 30 mai 1922. A doua oară, în 1949, când directorul de teatru Alexandru Finţi l-a botezat "Andrei Călăraşu": "o amintire că ai fost în lagărul Călăraşi, iar Andrei, pentru că pe fiul meu îl cheamă Andrei".

"În octombrie 1949, la Ministerul Justiţiei, am schimbat acte, tot. De atunci sunt Andrei Călăraşu şi nu vreau să-mi mai amintesc vreodată de Bernard Gropper, pentru că am suferit foarte mult cu acest nume în viaţa mea".

"Ăsta mai mişcă un picior"

La sfârşitul lui iunie 1941, familia Gropper avea să se stingă. Andrei Călăraşu îşi aminteşte că se adăpostea de bombardamentele din Iaşi cu tatăl şi fratele lui într-un beci părăsit, c