Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatul RomâniaFilm este în a patra zi de pichetare a Ministerului Culturii

Publicat in Vremea Noua, luni 8 octombrie 2012 ·

Sindicatul Liber RomâniaFilm pichetează luni, pentru a patra zi, Ministerul Culturii.Acţiunea de protest se desfăşoară între orele 10.00 -12.00 şi, conform organizatorilor, la pichet sunt aşteptate circa 150 de persoane.

Sindicatul Liber RomâniaFilm este în conflict deschis cu Ministerul Culturii, iar sindicaliştii afirmă că acţiunea de pichetare va dura până la soluţionarea revendicărilor.

‘Sindicaliştii susţin actuala conducere a RADEF RomâniaFilm şi se opun intereselor ministrului Culturii, care intenţionează să-l aducă la conducerea Consiliului de Administraţie pe Maxim Meca’, se menţionează într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

De asemenea, sindicaliştii cer menţinerea salariului şi păstrarea locurilor de muncă. Una dintre principalele revendicări ale sindicaliştilor este aceea de stopare a procedurilor de trecere a unor cinematografe la autorităţile locale.

Sindicatul Liber RomâniaFilm a făcut plângere penală împotriva ministrului Culturii, Puiu Hasotti. Plângerea penală a fost înregistrată în data de 4 octombrie. Sindicatul Liber RomâniaFilm îl acuză pe ministrul Culturii de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

AGERPRES.ro

Sindicatul Liber RomâniaFilm pichetează luni, pentru a patra zi, Ministerul Culturii.Acţiunea de protest se desfăşoară între orele 10.00 -12.00 şi, conform organizatorilor, la pichet sunt aşteptate circa 150 de persoane.

Sindicatul Liber RomâniaFilm este în conflict deschis cu Ministerul Culturii, iar sindicaliştii afirmă că acţiunea de pichetare va dura până la soluţionarea revendicărilor.

‘Sindicaliştii susţin actuala conducere a RADEF RomâniaFilm şi se opun intereselor ministrului Culturii, care intenţionează să-l aducă la conducerea Consiliului de Administraţie pe Maxim Meca’, se menţionează într-un comun

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 38 minute
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum 2 ore
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

Premierul Ciolacu merge la meciul România-Ucraina

Mediafax acum 29 minute
Ciolacu merge în Bavaria în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. La ora 16.00, ora României, Ciolacu va participa la Campionatul European de Fotbal 2024, meciul România-Ucraina, pe Allianz Arena, în München. Seara, C

Prognoza meteo pentru luni, 17 iunie la Constanța

Ziua Constanta acum 58 minute
Luni, 17 iunie 2024, vremea la Constanța va fi marcată de temperaturi ridicate și condiții meteorologice variate. Temperatura maximă va atinge 29°C, creând un mediu cald, specific sezonului estival. Umiditatea va fi de 54%, oferind un confort termic

Rețele Electrice Dobrogea Întreruperi de curent în Constanța, luni, 17 iunie 2024

Ziua Constanta acum 38 minute
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele car

Anglia învinge cu emoţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum o ora
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Mesajul lui Edi Iordănescu înaintea debutului naționalei la EURO 2024: „Putem vorbi de obiectivul de a ieşi din grupă”

Gandul acum 37 minute
Edi Iordănescu, selecţionerul echipei naţionale a României, a vorbit despre meciul cu Ucraina, primul al tricolorilor la EURO 2024. Echipa naţională joacă meciul cu Ucraina luni, de la ora 16:00, la Munchen, fiind prima partidă a tricolorilor la Cam

Armata israeliană avertizează cu o escaladare după intensificarea tirurilor de artilerie ale Hezbollah. „Ar putea avea consecinţe dezastruoase”

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a avertizat duminică, 16 iunie, că intensificarea tirurilor de artilerie din partea Hezbollahului libanez împotriva Israelului ar putea declanşa o escaladare periculoasă, relatează AFP. Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armate

Vremea

București
acum

25°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°