Antisa Khvichava, femeia considerată a fi cea mai longevivă persoană din lume, s-a stins din viaţă la vârsta de 132 de ani, în Sachino, satul său din munţii din Georgia, scrie Daily Mail.
Potrivit documentului de identitate redactat în perioada sovietică, data de naştere a femeii era 8 iulie 1880, însă recordul ei nu a fost niciodată recunoscut oficial. Antisa Khvichava locuia împreună cu nepotul său de 42 de ani, într-o localitate izolată din Georgia.
Aceasta ar fi avut 12 nepoţi, 18 strănepoţi şi patru stră-strănepoţi şi ar fi lucrat în agricultură până la vârsta de 85 de ani. Aceasta susţinea mereu că starea ei de sănătate de invidiat se datorează faptului că obişnuia să bea zilnic o cantitate mică de dintr-o băutură alcoolică produsă în gospodărie.
Potrivit documentelor oficiale, ultimul copil al Antisei, Mihail, în vârstă de 72 de ani, s-ar fi născut pe vremea când aceasta avea 72 de ani. Aceasta susţinea că a mai avut doi copii dintr-o căsătorie anterioară, care au murit de foame în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Atât vecinii, rudele, cunoscuţii, cât şi autorităţile susţineau că vârsta femeii este reală, însă certificatul ei de naştere a fost de negăsit. Antisa avea doar două documente din timpul fostei URSS, iar ambele confirmau că anul naşterii ei era 1880.
În absenţa certificatului de naştere, cei de la Guiness Book nu au putut omologa recordul Antisei.
În 2010, la aniversarea de 130 de ani, Antisa a fost sărbătorită de rudele care susţineau că mereu a fost extrem de lucidă şi că a muncit până la o vârstă înaintată, cu toate că şi-a petrecut ultimul deceniu din viaţă mai mult la pat.
În prezent, cea mai bătrână persoană din lume este, în mod oficial, americanca Besse Cooper, care a împlinit 116 ani în luna august a acestui an. Cea mai longevivă persoană din istorie a fost, în mod oficial,