Rapperul american Coolio, care a concertat într-un club din Mamaia, a şocat pe toată lumea cu pretenţiile sale de vedetă. Deşi nu mai este în culmea gloriei, acesta a trimis o listă foarte lungă cu lucruri care nu ar trebui să lipsească din camera sa dintr-un hotel de patru stele.
Şi dacă multe vedete vor anumite flori, mâncăruri sofisticate şi zeci de rânduri de prosoape şi lenjerii, meniul lui Coolio a fost bazat în mare parte pe alcool. Organizatorii nu au avut ce face şi i-au satisfăcut cerinţele întocmai.
Surpriza a venit însă a doua zi, după concert. Rapperul a plecat cu o faţă de pernă în care îşi pusese toată băutura rămasă în camera de hotel.
Deşi şocaţi de cele întâmplate, reprezentanţii hotelului nu vor depune plângere pentru faţa de pernă sustrasă.