Conducta Nabucco ar urma să se aprovizioneze şi cu gaze naturale din ţările pe care le tranzitează, în cazul în care acestea vor oferi astfel de surse, a declarat Reinhard Mitschek, Directorul Executiv al "Nabucco Gas Pipeline International GmbH". "Nabucco nu este doar un coridor de tranzit, ci o piaţă uriaşă care oferă numeroase posibilităţi de afaceri celor implicaţi, iar dacă, în ţările care vor fi tranzitate, vor fi disponibile surse locale de gaze naturale, acestea vor putea aproviziona conducta", a precizat domnia sa.
Comitetul Politic Nabucco, ce include reprezentanţii guvernamentali Nabucco din ţările de tranzit, a confirmat, ieri, sprijinul politic pentru Proiectul Conductei de Gaze Nabucco şi pentru Acordul Interguvernamental existent, asigurând astfel încrederea investitorilor şi producătorilor.
Comitetul a fost găzduit de către Ministerul Energiei din Austria şi a beneficiat de participarea Comisarului European pentru Energie, Günther Oettinger, a Primului Ministru al Bulgariei, Boyko Borisov şi a miniştrilor responsabili de portofoliile energiei din Bulgaria, Ungaria, Turcia şi ţara noastră, precum şi a acţionarilor Nabucco. Acesta a confirmat că actualul cadru legal şi de reglementare pentru proiectul Nabucco este aplicabil conform Acordului InterGuvernamental (InterGovernmental Agreement - IGA), Acordului de Sprijin al Proiectului (Project Support Agreement - PSA) care sunt în vigoare, precum şi pentru proiectul cu punct de plecare la graniţa bulgară. La întâlnire a participat şi Ministrul Industriei şi Energiei din Republica Azerbaidjan, Natig Aliyev, care a făcut o prezentare a evoluţiei proiectului din perspectiva producătorului.
Reinhard Mitschek a declarat: "Comitetul Politic reconfirmă sprijinul politic, legal şi de reglementare de care se bucură Nabucco. Acest angajament este un factor crucial care face ca Nabucco să fie cel