Pe 6 octombrie au avut loc preselecţiile pentru MASTERCHEF, sezonul 2, show culinar care va fi difuzat la ProTV la începutul anului următor. Românii au prins gustul competiţiei culinare după ce primul sezon al emisiunii i-a cucerit pe telespectatori şi a înregistrat audienţe spectaculoase, fiind lider de audienţă în serile de marţi.
Veniţi din toate colţurile ţării, bucătarii amatori dornici să obţină un loc în MASTERCHEF, sezonul 2, şi-au luat inima în dinţi şi s-au prezentat la preselecţii cu speranţa că pasiunea şi talentul în bucătărie le va deschide drumul către mult visata competiţie.
De profesii diferite, de la economişti la tineri studenţi, de vârste diferite, cei peste o mie de candidaţi s-au prezentat cu un fel de mâncare reprezentativ pentru ei. Fie că a fost vorba de preparate exotice bazate pe combinaţii spectaculoase de fructe de mare, fie că s-a mizat pe platouri arătoase de deserturi gătite cu ciocolată şi fructe sau pur şi simplu pe bucate româneşti, fiecare farfurie şi-a încercat norocul, iar posesorul nu a putut decât să spere că îi va impresiona pe cei trei juraţi ai show-ului difuzat de ProTv.
Cei prezenţi la preselecţiile ”MASTERCHEF”, sezonul 2, au avut plăcuta surpriză de a se întâlni şi cu foştii concurenţi ai primului sezon, printre care Mimi Nicolae, Sidia Sissoko sau Alex Petricean (D'Artagnan), Dorin Mandache, dar şi cu câştigătorul primului titlu de MASTERCHEF Petru Buiuca.
Foştii concurenţi i-au încurajat pe aspiranţi, le-au dat sfaturi şi au retrăit alături de pretendenţii la un şort „MASTERCHEF”, sezonul 2 emoţiile preselectiilor. Mimi Nicolae, cea care s-a duelat în finala primului sezon cu Petru, a mărturisit emoţionată că pentru ea reîntâlnirea cu echipa show-ului de la Pro Tv şi venirea la aceste preselecţii au fost încărcate de aceeaşi emoţie cu care acum aproape un an facea primul