Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Nu am discutat cu ambasadorul rus despre Oltchim

Publicat in Adevarul, luni 8 octombrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa conducerii USL, că nu a discutat la Guvern cu ambasadorul rus despre Oltchim, el precizând că a avut loc o vizită oficială a şefului comitetului mixt România-Rusia şi a discutat despre relaţiiile economice bilaterale în perioada următoare.

"Nu ştiu de unde aveţi acest zvon. Am constat în ultimul timp că e suficient ca cineva să dea un zvon şi toată lumea îl preia, în condiţiile în care pot să vă spun eu. (...) Nu am discutat cu domnul ambasador al Rusiei despre Oltchim, pentru că nu aveam ce să discut în acest moment despre Oltchim. Am avut o vizită oficială a şefului comitetului mixt România - Rusia şi am discutat despre relaţiiile noastre economice în perioada următoare", a precizat Ponta.

Premierul s-a întâlnit, la sediul Guvernului, cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la întrevedere participând şi miniştrii Economiei şi Finanţelor.

La momentul întâlnirii, în clădirea Guvernului s-a aflat şi Remus Vulpescu, fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, care a derulat procedura eşuată de vânzare a Oltchim, din luna septembrie, informează Mediafax.

Luni dimimneaţa, premierul s-a întâlnit la Guvern cu ministrul Finanţelor şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru a discuta despre repornirea Oltchim (OLT), având ulterior şi o convorbire prin telefon cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurenţă, despre susţinerea financiară a combinatului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 49 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 19 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 56 minute
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Corupție și tăieri ilegale în sistemul silvic: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director

Mediafax acum 23 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de 15 suspecți, persoane fizice și juridice, într-un dosar complex de corupție și infracțiuni silvice. Printre cei vizați se află un primar de or

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°