Câștigătorul alegerilor din Georgia, Bidzina Ivanishvili, a anunțat Cabinetul pe care îl va conduce, iar Kakha Kaladze, fostul fotbalist al echipei AC Milan, a fost numit ministrul Dezvoltării Regionale. Sursa: Reuters
Ivanishvili, a cărui coaliție, Visul Georgian, a câștigat alegerile generale de săptămâna trecută, va ocupa funcția de premier.
Guvernul este format atât din liberali, cât și din radicali naționaliști radicali, uniți de disprețul față de președintele Mihail Șaakașvili, relatează BBC.
Visul Georgian va ocupa 83 de locuri din Parlament, față de 67 ale coaliției președintelui Mișcarea Națională Unită. Cea mai mare provocare va fi colaborarea dintre guvern, Parlament și șeful statului, care mai are încă un an de mandat. Va fi pentru prima oară în istoria modernă a Georgiei când un guvern va trebui să facă față unei opoziții puternice.
Kakha Kaladze, care s-a retras anul acesta din activitatea competițională, a jucat aproape un deceniu pentru AC Milan (2001-2010), apoi pentru o altă echipă italiană, Genoa. A fost ales parlamentar pe lista partidului lui Ivanishvili, Georgia democrată.
Printre niumirile anunțate în posturi de ministru se mai numără: Irakli Alasania, fost ambasador al Georgiei la ONU, ca ministru al Apărării; Maia Panjikidze, fost ambasador în Germania și Olanda, ca ministru de Externe; Irakli Gharibashvili, ministru de Interne și Tea Tsulukiani, ministru al Justiției.