Candidatul republican la președinția SUA a declarat astăzi că nu va fi flexibil în peivința scutului antirachetă din Europa, potrivit mediafax.ro. Sursa: Reuters
"Voi implementa sisteme de apărare antirachetă eficiente pentru a ne proteja de ameninţări. În această privinţă, nu va exista nicio flexibilitate cu Vladimir Putin", a declarat Romney în timpul unui discurs susţinut în Virginia.
Declarația vine în contextul în care opoziția republicană a reacționat vehement după ce, la sfârşitul lunii martie, preşedintele Barack Obama şi preşedintele rus de la acea vreme, Dmitri Medvedev, au fost surprinşi discutând despre scutul antirachetă. La un summit la Seul, jurnaliștii l-au putut auzi, datorită unui microfon rămas deschis, pe liderul american spunând că va exista "mai multă flexibilitate" pe marginea acestui subiect dacă va fi reales pe 6 noiembrie.
În cadrul discursului din Virginia, Romney a mai afirmat că ia în calcul să invite aliaţii din NATO să-şi onoreze angajamentul de a oferi 2% din PIB pentru cheltuielile de securitate. Potrivit acestuia, numai trei dintre cele 28 de țări membre NATO îndeplinesc acest angajament.
La sfârșitul lunii mai, NATO a oficializat prima fază a scutului antirachetă destinat să protejeze Europa de potenţiale tiruri provenind din Orientul Mijlociu, în special din Iran, un proiect promovat de americani, însă căruia ruşii se opun ferm.