Comisia Europeana verifica, prin Directoratul General pentru Piata si Servicii Interne (DG Markt ), un potential caz de incalcare de catre o institutie din Romania a regulilor de confidentialitate a ofertei la o licitatie publica dupa ce date din oferta au fost divulgate contracandidatilor, relateaza Mediafax citand un document confidential care prezinta concluziile discutiilor avute, la jumatatea lunii septembrie, de catre oficialii DG Markt si autoritatile romane pe tema achizitiilor publice.
Potrivit documentului citat de Mediafax, informatiile din oferta ar fi fost divulgate dupa ce autoritatea contractanta a cerut ofertantului care a prezentat pretul cel mai mic sa explice cum a calculat acest pret, considerand ca totalul costului este suspect de scazut.
Reprezentantii CE au atentionat asupra acestui caz dupa ce partea romana a propus, prin modificarea legislatiei, ca dosarul achizitiei publice sa aiba "un caracter de document public in forma in care se afla la momentul solicitarii accesului la informatiile din cuprinsul acestuia".
In urma modificarii legislative, dosarul achizitiei publice nu va deveni document public doar la finalizarea sa, ci inca din forma in care se afla la data solicitarii accesului, modificarea fiind justificata de Guvern prin "claritatea textului".
Potrivit Mediafax, oficialii europeni au intervenit cerand "atentie la exprimare" in ceea ce priveste caracterul public al documentelor si problemele de confidentialitate, precizand ca in Romania a fost semnalat deja un caz in care datele din contract ale unui ofertant au fost divulgate celorlalti candidati, care formulasera contestatii.
"S-a semnalat ca este in analiza interna a DG Markt un potential caz de incalcare in care ofertantul a fost suspectat de pret scazut, iar autoritatea contractanta a cerut documentatia pentru a verifica mo