Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE O tabără ilegală de romi a fost evacuată de la marginea Craiovei

Publicat in Adevarul, luni 8 octombrie 2012 ·

Poliţiştii şi jandarmii au evacuat o tabără ilegală de corturi a romilor, creată la marginea Craiovei, în spatele unui hipermarket.

Romii ridicaseră zece corturi în care trăiau aproximativ 60 de persoane. Aceştia adunat PET-uri pe care le vindeau pentru a supravieţui.

Copiii acestora vor fi preluaţi de către reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi duşi în centre de plasament.

Acţiunea de evacuare a romilor este organizată de Primăria Craiova, iar la aceasta participă zeci de poliţişti, jandarmi şi asistenţi de la Direcţia pentru Protecţia Copilului.

Autorităţiile au descins, luni dimineaţă, la ora 7.00, în prima dintre taberele ilegale, aflată în cartierul Craioviţa Nouă, în spatele unui hipermarket, unde se aflau peste 60 de persoane, care dormeau în corturi improvizate din bucăţi de lemn şi pături. Lângă coruti, romii au strâns mii de sticle, fier vechi, doze metalice de băuturi, dar şi foarte multe alte deşeuri. Romii din această tabără sunt din comuna Breasta, judeţul Dolj, unde au locuinţe, ei venind însă la Craiova an de an pentru a face rost de bani. Ei erau cunoscuţi şi pentru că furau capace de canal de pe străzile Craiova şi sunt suspectaţi şi de comiterea altor furturi.

Romii, care nu au opus rezistenţă, au fost îmbarcaţi în autocare şi vor fi duşi în localitatea lor de domiciliu. Unii dintre de copii au fost luaţi de către asistenţii sociali şi cel mai probabil aceştia vor ajunge în centrele de plasament, a declarat administratorul Primăriei Craiova, Gheorghe Nedelescu.

Locul eliberat de romi este curăţat de către angajaţii firmei de salubrizare, care intervin cu buldozerele.

Poliţiştii şi jandarmii au descins, apoi, tot în cartierul Craioviţa Nouă, într-o clădire veche amplasată pe domeniul Primăriei, unde s-au mutat ilegal mai multe familii de romi.

Potrivit sursei citate, aceste famili

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°