Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VESTE BUNĂ pentru ŞOFERI. Decizia care s-ar putea lua privind TAXA AUTO

Publicat in Gandul, luni 8 octombrie 2012 ·

Taxa auto pe care românii sunt nevoiţi să o plătească pentru emisiile poluante ce provin de la autoturismele pe care le deţin ar putea fi suspendată până la începutul anului viitor, iar sumele achitate până în momentul de faţă ar putea fi restituite.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind suspendarea unor dispoziţii ale legii nr. 9/2012 ar putea fi adoptată, marţi, de Camera Deputaţilor, după ce ea a fost anterior adoptată de către Senat. În acest caz, Camera Deputaţilor, este cameră decizională.

DESCARCĂ AICI ORDONANŢA DE URGENŢĂ

DESCARCĂ AICI NORMELE DE APLICARE ALE LEGII INIŢIALE

Dacă ordonanţa va fi adoptată, taxa auto va fi suspendată până la data de 1 ianuarie 2013, iar românii care au achitat-o ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în perioada cuprinsă între data la care ea a intrat în vigoare şi data la care ea va fi suspendată, pot cere restituirea sumelor plătite.

Aceste sume nu vor fi însă restituite decât la cererea contribuabililor.

Proiectul de lege a fost analizat de către membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci pe data de 26 iunie a acestui an, iar apoi, pe data de 19 septembrie, aceasta a fost examinat şi de către reprezentanţii Comisiei pentru industrii şi servicii.

Ambele comisii au decis, cu majoritate de voturi, trimiterea ordonanţei pentru aprobare în plenul Camerei Deputaţilor.

Cine trebuie să plătească taxa auto

Pentru a plăti taxa auto românii trebuie să depună, în prezent, banii într-un cont deschis la unităţile Trezoreriei, pe numele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM).

În momentul în care proprietarul unui autoturism vrea să îl înmatriculeze sau să transcrie dreptul de proprietate asupra acestuia, el trebuie să aibă dovada efectuării plăţii taxei pe poluare.

Taxa auto trebuie plătită o singură dată, atât în cazul maşinilor

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători după victoria în primul tur: „Dumnezeu e cu noi”

HotNews acum 19 minute
Candidatul independent care a strâns cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis luni seară un mesaj către cele peste 2,1 milioane de persoane care l-au votat folosind mai multe simboluri biblice. El a început discursu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

VIDEO Călin Georgescu, mesaj direct către Elena Lasconi: „Nu aveți de ce să vă bucurați”

HotNews acum 13 minute
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj pe Facebook și Youtube adresat luni seară celor care l-au susținut. „Politicienii sunt singurii care nu au

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 30 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°