Chiar dacă zvonurile din ultima vreme au atras atenţia tuturor spre viaţa privată a Iuliei Vântur, aceasta s-a mândrit mereu cu cea profesională.
"Primii bani i-am câştigat pe la 15 ani, din prezentări de modă. La acea vreme, nu era un job foarte bine plătit, însă îmi plăcea să am banii mei de buzunar. Adoram, de asemenea, senzaţia pe care o aveam pe podium şi show-urile pentru care străbăteam kilometri pe tocuri, repetând coregrafiile", a povestit Iulia pentru ProTV Magazin.
Blonda a fost mereu atrasă de scenă şi arte: "Toate jocurile mele din copilărie aveau iz artistic - organizam spectacole, pe care le şi prezentam, cântam, dansam, prezentam moda, eram DJ, interpretam scenete".