Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Administratorul de la Hidroelectrica s-a răzgândit: firma va avea pierdere, şi nu profit de 100 mil. euro anul acesta

Publicat in Ziarul Financiar, luni 8 octombrie 2012 ·

Cei care au acum în mâini soarta companiei Hidroelectrica vorbesc de o pierdere de 100 de milioane de euro pentru 2012, record negativ în istoria companiei, chiar dacă la deschiderea dosarului de insolvenţă era estimat un profit uriaş în conturile producătorului de energie.

Mai mult, deşi anul trecut firma a raportat un profit de 1,5 mil. euro, noii ad­mi­nis­tratori au constatat că de fapt acest lucru a fost o greşeală, în realitate anul 2011 lăsând un minus de circa 30 de milioane de euro în vistieria "perlei" sistemului energetic local. Greşeala de calcul a trecut de "filtrul" KPMG, firma de consultanţă parte a gru­pului Big Four, care a auditat în 2011 rezultatele Hidroelectrica.

"În 2012 vom înregistra un minim istoric de producţie, de 12 TWh. Insolvenţa ar fi mers foarte bine, dar cu seceta nu ne putem lupta. Astfel, pierderile ar putea ajunge la 100 de milioane de euro în 2012", a spus Remus Borza, şeful Euro Insol, adminis­tratorul judiciar al Hidroelectrica.

Prognozele făcute acum diferă mult faţă de cele de la începutul insolvenţei Hidro­elec­trica, atunci când erau estimate profituri de 100 de milioane de euro până la sfârşitul acestui an.

Mai mult, deşi anul trecut compania a raportat un câştig net de 1,5 milioane de euro la afaceri de circa 713 milioane de euro, cei care ţin acum frâiele producătorului de energie spun că de fapt calculele au fost greşite şi că în 2011 Hidroelectrica a avut o pierdere de 124 de milioane de lei (aproape 30 de milioane de euro). KPMG, una dintre cele mai mari firme de audit şi consultanţă din lume, a semnat raportul auditorului pe 2011. Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, spune că firma KPMG a recunoscut că a greşit, în prezent producătorul de energie fiind în căutarea unei alte companii de audit.

"Compania trebuia să înregistreze anul trecut o pierdere de 124 de milioane de lei. Acu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°