Andrew Haldane, directorul executiv al diviziei Stabilitate Financiară din Banca Angliei, scria recent că "economiştii sunt printre cei vinovaţi pentru actuala criză financiară", deoarece "au cedat în faţa unui virus al orbirii indus de teorie".
În opinia lui Haldane, apariţia şi dezvoltarea modelelor de tip echilibru general dinamic stohastic (n.a. DSGE - Dynamic Stochastic General Equilibrium) a reprezentat un factor important al acestei "orbiri", în condiţiile în care au fost construite fără a se ţine seama de sectorul financiar, adică de preţurile activelor financiare, bani şi credit.
Într-un exemplu de utilizare a modelelor DSGE pentru analiza politicilor monetare (n.a. "Policy Analysis Using DSGE Models: An Introduction", FRBNY Economic Policy Review, October 2010), economiştii de la Federal Reserve Bank of New York includ patru clase de agenţi economici în reprezentarea economiei: gospodării, firme producătoare, firme intermediare şi o autoritate monetară. Modelul DSGE al zonei euro este construit pornind de la trei clase de agenţi economice: gospodării, firme şi banca centrală.
După cum se observă, sectorul financiar nu este inclus în aceste "economii", iar autorii ajung la concluzia că "cea mai eficientă abordare pentru controlul inflaţiei este prin intermediul adminis-trării aşteptărilor agenţilor economici". Adică este suficient să credem că preţurile nu vor creşte şi, prin puterea credinţei, va apărea şi miracolul stabilităţii preţurilor.
Doi economişti de la Fondul Monetar Internaţional au încercat, de curând, să corecteze această deficienţă.
Jaromir Benes şi Michael Kumhof au publicat pe site-ul instituţiei un articolul cu titlul "Planul Chicago reexaminat" (n.a. "The Chicago Plan Revisited", IMF Working Paper WP/12/202, August 2012) care nu doar include sistemul bancar în modelul DSGE al economiei, ci vine şi cu propuner
