IAȘI. Dacian Cioloş, Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a făcut astăzi o scurtă vizită Consiliul Judeţean, unde a avut o întrevedere cu preşedintele instituției, Cristian Adomniței şi cu Monica Pandelea, directorul Camerei Agricole Judeţene.
Comisarul european a purtat discuții cu Cristian Adomniței despre Camerele Agricole, Transagropolis, parcul agroindustrial al judeţului, şi evident, proiectul cel mai important, transformarea Iaşului într-un pol agroindustrial.
„Am fost interesat de Transagropolis, proiect coordonat de Consiliul Judeţean, cu acel centru de colectare pentru produse agricole. Această idee, de a pune împreună să lucreze producătorii din industria agroalimentară, cercetarea şi învăţământul, cred că poate pune în valoare potenţialul pe care îl are Judeţul Iaşi pentru agricultură. Viitoarele instrumente comunitare politice îl vor ajuta în totalitate pentru aceste proiecte. Am fost interesat pentru că este o idee pe care doresc să o promovez în viitoarea politică agricolă comună. Vreau ca prin Programul de Dezvoltare Rurală să putem implica şi autorităţi publice locale, judeţene, la nivel de oraş sau comună, să incite agricultorii să se organizeze, să-şi colecteze producţia şi să o comercializeze”, a declarat Dacian Cioloș.
IAȘI. Dacian Cioloş, Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a făcut astăzi o scurtă vizită Consiliul Judeţean, unde a avut o întrevedere cu preşedintele instituției, Cristian Adomniței şi cu Monica Pandelea, directorul Camerei Agricole Judeţene.
Comisarul european a purtat discuții cu Cristian Adomniței despre Camerele Agricole, Transagropolis, parcul agroindustrial al judeţului, şi evident, proiectul cel mai important, transformarea Iaşului într-un pol agroindustrial.
„Am fost interesat de Transagropolis, proiect coordonat de Consiliul Judeţean, cu acel cent