Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul contratacă

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 8 octombrie 2012 ·

Propunerile pentru şefii secţiilor de votare de la referendum au fost făcute de către primari                În legătură cu discuţiile apărute în presă privind procedura de stabilire a preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare de la referendum, prefectul Adrian Constantinescu face următoarele precizări:   Conform prevederilor legale ce reglementează organizarea referendumului, primarii au fost cei care au propus persoanele din rândul căroră s-au tras la sorţi preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare. Angajaţii din cadrul Instituţiei Prefectului nu au făcut decât să centralizeze tabelele de propuneri trimise de primari, iar baza de date a fost transmisă, mai departe, Tribunalului Botoşani. La acest nivel s-a efectuat tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor acestora. Pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc pe 9 decembrie, conform reglementărilor legale specifice (hot. guv. 891 din 10 sept 2012), prefectul judeţului, împreună cu preşedintele Tribunalului, întocmeşte listele cu persoanele ce pot fi desemnate preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora. Tabelul va fi trimis spre avizare Autorităţii Electorale Permanente, urmând ca pentru tragerea la sorţi să fie ulterior transmis Tribunalului Botoşani. Pentru o mai mare transparenţă, prefectul Adrian Constantinescu a solicitat conducerilor instituţiilor publice din Botoşani să facă propuneri de jurişti ce doresc să coordoneze secţiile de votare, urmând ca listele să fie completate inclusiv cu propunerile solicitate primarilor din judeţ. Prevederile legale precizează că propunerile pentru preşedinţi şi locţiitori în secţiile de votare trebuie făcute din rândul magistraţilor, al juriştilor sau, acolo unde juriştii nu sunt în număr suficient, să se ia în calcul persoane cu studii superioare care nu fac parte din vreun partid politic şi ni

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 14 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 28 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 56 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°