În urmă cu trei luni scriam despre cazul Alisei Lichi, de 5 ani, din Bacău, fetiţa suferind de o tumoare a trunchiului cerebral. Despre chipul ei, pe care nu răsărea, parcă niciodată, vreun zâmbet. Şi despre situaţia materială dificilă a părinţilor, oameni modeşti, dar care sunt nevoiţi să bată drumul din oraşul lui Bacovia până la Institutul Oncologic din Bucureşti, unde Alisa trebuie să urmeze curele de chimioterapie, aşa cum face de trei luni încoace. În urmă cu trei luni scriam despre cazul Alisei Lichi, de 5 ani, din Bacău, fetiţa suferind de o tumoare a trunchiului cerebral. Despre chipul ei, pe care nu răsărea, parcă niciodată, vreun zâmbet. Şi despre situaţia materială dificilă a părinţilor, oameni modeşti, dar care sunt nevoiţi să bată drumul din oraşul lui Bacovia până la Institutul Oncologic din Bucureşti, unde Alisa trebuie să urmeze curele de chimioterapie, aşa cum face de trei luni încoace.

Când am întâlnit-o întâia oară pe Alisa Lichi, la Institutul Oncologic din Bucureşti, prin privirea ei păreau că aleargă îngeri, încercând să aprindă torţe în întunericul tot mai dens ce se prăvălise peste destinul fetiţei în vârstă de doar 5 ani. Până spre sfârşitul primăverii fusese un copil normal, ce râdea, se juca, făcea mici boacăne şi voia să meargă la grădiniţă. Dar, într-o zi, a început să meargă rău cu piciorul drept, ţinându- şi nefiresc şi mâna dreaptă. Apoi au venit investigaţiile medicale şi diagnosticul ca o sentinţă: tumoare a trunchiului cerebral, adică a acelei părţi a creierului ce e responsabilă, printre altele, şi de reglarea funcţiilor cardiace şi respiratorii. Iar lovitura sorţii s-a abătut, fireşte, şi asupra părinţilor, doi oameni cu venituri modeste, ce stau cu chirie în Bacău. Dar care bat periodic drumul până la Bucureşti, pentru continuarea chimioterapiei, singura şansă medicală din acest moment pentru încetinirea, diminuarea efectel