Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim, favorita 2 în Ligă! Campioana României porneşte spre câştigarea singurului trofeu care îi lipseşte, cel al Ligii Campionilor

Publicat in Pro Sport, luni 8 octombrie 2012 ·

Surpriza competiţiei la start este în acest sezon o altă reprezentantă a României, "U" Jolidon Cluj

Oltchim şi Krim Ljubljana au făcut cele mai spectaculoase transferuri

Hypo, prima adversară a Oltchimului, este cea mai galonată formaţie all-time, cu opt trofee

Ediţia 2012-2013 a Ligii Campionilor se anunţă cea mai interesantă din istoria handbalului românesc. Primul argument ţine de Oltchim, echipa care ne-a reprezentat la cel mai înalt nivel în ultimele cinci sezoane. Vâlcea a avut în pauza competiţională cea mai spectaculoasă campanie de achiziţii din întreaga ei existenţă ca şi club de handbal şi este îndreptăţită să creadă că în acest sezon i-a venit rândul să culeagă toate roadele. Din acest sezon, în culorile roş-albastre vor evolua Katarina Bulatovic, deţinătoare a trofeului, Allison Pineau, cea mai bună handbalistă a lumii în 2009, Silvia Navarro, multiplă medaliată cu Spania la turneele finale, sau jolly-joker-ul Alexandrina Barbosa, finalistă cu Itxako în Champions League. De asemenea, la timona echipei a fost pus un danez cu două titluri deja în Champions League, Jakob Vestergaard, care are şi misiunea de a destrăma mitul conform căruia antrenorii străini nu reuşesc în România.

Şi Györ a adus antrenor cu ştaif

Krim este a doua echipă care a investit masiv în perioada de vară, aducând la Ljubljana o echipă întreagă, motiv pentru care este îndreptăţită să spere măcar la accederea în semifinale. Rămâne de văzut însă cum va reuşi să treacă peste o problemă apărută din neant, arestarea primarului Zoran Jankovic, omul care a stat mereu în spatele performanţei din Ljubljana.

Toţi specialiştii merg în acest an însă pe o finală Oltchim - Györ. Trupa maghiară nu a excelat prin achiziţii, franţuzoaica Tervel fiind singurul nume important adus în pauza competiţională. Principala grijă a celor de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 26 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall din Botoşani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze

News.ro acum o ora
Peste 300 de persoane au fost evacuate, vineri, dintr-un mall din municipiul Botoşani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze, după ce un bărbat a alertat autorităţile, spunând că se simte un miros puternic. În urma verificărilor, s-a stabilit că

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu, în dosarul de sechestrare de persoane, emis la a o zi după ce a scăpat de condamnarea pentru accidentul mortal pe care l-a provocat în 2019

G4Media acum o ora
Pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul fostului fotbalist Gino Iorgulescu, a fost emis un nou mandat european de arestare, în dosarul de sechestrare de persoane, unde are o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare. Mandatul emis de Judecătoria S

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 4 ore
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°