Când vine vorba despre Constituţia actuală, un lucru este sigur: trăim încă în cadrele unei legi fundamentale isprăvite de câţiva legişti proaspăt ieşiţi, formal cel puţin, de sub dictatura lui Ceauşescu şi chemaţi să pună la treabă ştiinţa şi viziunea lor la începutul lungii şi repetatei guvernări criptocomuniste a lui Ion Iliescu. Acestea sunt împrejurări contextuale care nu explică tot, dar care conturează un cadru ce poate sluji drept reper pentru înţelegerea uneia dintre indeciziile majore ale principalei legi a ţării noastre: cea despre regimul politic în interiorul căruia ne mişcăm.

De acest lucru - discutat şi răsdiscutat, însă niciodată unde şi cum trebuie - aminteşte într-o intervenţie recentă a sa dl. Kelemen Hunor, şeful UDMR. După părerea lui, este timpul „Să dăm un răspuns ce fel de republică vrem: parlamentară, semiprezindenţială sau prezidenţială". Acest lucru ar trebui, în viziunea aceluiaşi politician, să se petreacă în cel mai scurt timp. „Anul viitor, România trebuie să amendeze Constituţia pentru că nu putem aştepta doi, trei sau patru ani, trebuie făcută imediat după alegeri". Graba aceasta îşi are explicaţiile în zona cea mai vizibilă cu putinţă. Odată clarificată opţiunea de principiu, pârghiile tehnice, de la nivelul statului, care să o pună imediat în aplicare cu toată rigoarea s-ar putea adopta şi pune la treabă, astfel încât vara lui 2012 - ca să nu amintesc aici şi evenimente mai vechi - ar deveni irepetabilă, spre folosul întregii ţări şi, totodată, şi al Europei comunitare. Chiar să nu fi survenit, însă, războiul endemic dintre parlament şi preşedinţie, şi chiar să fi lipsit experienţa cuplului bielă-manivelă Băsescu-Boc, repetată până dincolo de saţietate, în care premierul devine - nici chiar asta prea des - emisarul efasat al preşedintelui în transmiterea ordinelor şi deciziilor lui către ministere şi către restul