Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânãr în stare gravã, înjunghiat de un recidivist

Publicat in Vremea Noua, marți 9 octombrie 2012 ·

Un tânãr de 24 de ani din satul Rânzesti, comuna Fãlciu, a ajuns sâmbãtã seara, la spitalul bârlãdean, adus de ambulantã în stare gravã, în urma unei plãgi înjunghiate. Bãrbatul a fost imediat dus în sala de operatie, având diagnosticul de „plagã înjunghiatã la baza hemitoracelui stâng si rupturã de splinã”, fiind în prezent internat la sectia ATI Reanimare, în stare destul de gravã. Pentru cã a fost înjunghia, iar medicii au considerat, pe bunã dreptate, cã viata i-a fost pusã în pericol, politistii au sesizat procurorul criminalist, pentru a prelua cercetãrile. Astfel, s-a stabilit în urma probelor administrate de politisti si a declaratiilor celor implicati în scandal, cã victima a fost înjunghiatã de Costicã Oltean, de 27 de ani, din localitatea Rânzesti, în urma unor altercatii verbale, avute la telefon mai toatã ziua. Practic, cei doi tineri s-au înjurat copios la telefon, iar spre searã, când Oltean a mers cu motoscuterul la un amic de-al sãu, l-a vãzut pe tânãrul de 24 de ani, însotit de un prieten, care avea în mânã o teavã de plastic. A oprit motoscuterul si a mers sã îi cearã socotealã pãrtii vãtãmate, dar s-a ales cu câteva lovituri pe spinare de la prietenul victimei, care a si fugit dupã ce l-a lovit cu teava de plastic. Nervos, Costicã Oltean a scos un cutit pe care l-a înfipt în bãrbatul de 24 de ani, care n-a apucat sã spunã nici un cuvânt în toatã zarva iscatã de autorul tentativei de crimã si de prietenul sãu, care într-un fel a vrut sã-l apere. „Bãrbatul este acum la ATI, are splina scoasã si o operatie destul de grea efectuatã pentru a-l salva. Autorul a fost retinut pentru 24 de ore, fiind prezentat astãzi (ieri – n.r.) în instantã la Tribunalul Vaslui, pentru emiterea unui mandat de arest preventiv, pentru comiterea infractiunii de tentativã de omor.”, a spus procurorul criminalist Alice Ruja, procurorul de caz. Costicã Oltean este cunoscu

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 15 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 55 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°