Ce au în comun liderii Statelor Unite, Chinei, Bielorusiei şi Iranului? Toţi au stat ieri cu ochii pe alegerile din Venezuela.
Pentru prima oară după aproape 14 ani de regim Chavez, opoziţia avea şanse să câştige alegerile prezidenţiale prin Henrnique Capriles Radonski, un politician tânăr care a reuşit să atragă simpatia venezuelenilor nemul-ţumiţi de regimul autocratic, corupt şi violent cunoscut în America de Sud drept "socialismul secolului al 21-lea".
Venezuela este importantă pentru că se numără printre primele zece puteri petroliere ale lumii şi e a patra sursă mondială de petrol pentru Statele Unite şi de aceea a devenit important şi Hugo Chavez. Ales în decembrie 1998, într-o perioadă în care ţara suferea de aproximativ 20 de ani de pe urma unei grave crize cauzate de scăderea preţului ţiţeiului, el a reuşit să se menţină la putere cu ajutorul creşterii cotaţiei şi miliardelor de petro-dolari investiţi în „misiunile sale sociale" destinate claselor populare. 1.000 de miliarde, mai exact.
De îndată ce a devenit preşedinte, Chavez s-a angajat într-un proiect masiv de socializare a eco-nomiei, care a constat în naţio-na-lizarea industriei petrolului şi, ulterior a principalelor industrii ale ţării, supradimensionarea sectorului de stat şi supra-reglementarea sectorului privat. Creşterea preţului petrolului de la 17 dolari în 1999 la 100 de dolari în 2011 i-a oferit lui Chavez banii necesari pentru a-şi lansa Revoluţia Bolivariană, care, în esenţă, a însemnat transferul acestor sume, sub formă de programe sociale - educaţie, sănătate, locuinţe - în mâinile celor mai săraci cetăţeni venezueleni, armata electorală a lui Chavez.
Timp de 13 ani mers. Ratele sărăciei, şomajului, analfabetismului sau mortalitatea infantilă au scăzut în mod semnificativ. Potrivit Comisiei Economice ONU pentru America Latină (CEPAL), de exemplu, ra
