Un asteroid cu diametrul de 30 de metri este aşteaptat vineri, 12 octombrie, să treacă la o distanţă de 88.000 de km de Terra.
Duminică un asteroid, cu diametrul 24-25 de metri, a trecut în apropiere de Terra, anunţă Centrul pentru Planetele Minore (MPC), de pe lângă Uniunea Astronomică Internaţională, transmite Moldpres, care citează Spacey.com. Asteroidul, botezat 2012 TC4, a fost observat în premieră în data de 4 octombrie de către astronomi de la Pan-STARRS, un observator din Hawaii. Pe parcursul ultimelor trei zile, experţii acestui observator şi de la altele au înregistrat 19 observaţii asupra asteroidului respectiv.
Potrivit calculelor oamenilor de ştiinţă, diametrul său variază între nouă şi 28 de metri. Se aşteaptă ca vineri, în jurul 05h29GMT acesta să treacă la cea mai mică distanţă de Terra, circa 88.500 de km.
Asteroidul de duminică a fost descoperit în 5 octombrie de un observator privat din Tenagra (Arizona) şi a fost denumit provizoriu TCT501, ulterior fiindu-i acordat numele de cod permanent 2012 TV. Acesta a trecut duminică după-amiază pe lîngă Terra, la o distanţă de 255.000 km.
Un asteroid cu diametrul de 30 de metri este aşteaptat vineri, 12 octombrie, să treacă la o distanţă de 88.000 de km de Terra.
Duminică un asteroid, cu diametrul 24-25 de metri, a trecut în apropiere de Terra, anunţă Centrul pentru Planetele Minore (MPC), de pe lângă Uniunea Astronomică Internaţională, transmite Moldpres, care citează Spacey.com. Asteroidul, botezat 2012 TC4, a fost observat în premieră în data de 4 octombrie de către astronomi de la Pan-STARRS, un observator din Hawaii. Pe parcursul ultimelor trei zile, experţii acestui observator şi de la altele au înregistrat 19 observaţii asupra asteroidului respectiv.
Potrivit calculelor oamenilor de ştiinţă, diametrul său variază între nouă şi 28 de metri. Se aşteaptă ca vineri, în j