Premierul Victor Ponta i-a invitat, la Palatul Victoria, pe ministrul Finanţelor şi şeful Fiscului pentru a discuta despre Oltchim şi măsurile care pot fi luate în perioada imediat următoare pentru a reporni combinatul de la Râmnicu Vâlcea.
UPDATE
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, astăzi, că speră ca Oltchim să-şi reia activitatea în cel mult 30 de zile. "Vineri am semnat o scrisoare către Comisia Europeană în care am înştiinţat că dorim să acordăm un ajutor de salvare pentru reluarea activităţii la Oltchim. Noi putem să acordăm un ajutor de salvare sub formă de împrumut pe termen de şase luni la dobânda pieţei pentru repornirea activităţii combinatului. Suma pe care statul o poate avansa va rezulta şi din negocierea cu băncile creditoare, astfel încât să ştim şi ele cu ce sume vor veni la finanţare. (...) Noi sperăm ca în maxim o lună de zile să repornim combinatul", a afirmat Chiţoiu, citat de mediafax.ro.
Primul ministru a precizat în urmă cu câteva zile că vrea să discute astăzi şi cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurenţă, despre susţinerea financiară a combinatului. Guvernul a transmis Comisiei Europene (CE) avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile.
Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, AVAS, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim vor înfiinţa Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO), care-şi propune plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor. Combinatul chimic va fi restructurat şi reorganizat, iar investitorul trebuie să aibă o capacitate financiară care să poată asigura operarea Oltchim şi Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producţie potenţială a acestora.
Ministerele