Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urme lăsate de meşteşuguri, la ceainăria Cărtureşti

Publicat in rfi, luni 8 octombrie 2012 ·

„Bătături. Urme ale meșteșugurilor” este o expoziţie inedită prin care publicul face cunoştinţă cu meşteşugul artistic. Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată palmele unui meşteşugar, ai ocazia să vezi acest lucru în expoziţie deschisă în perioada 1-28 noiembrie la ceainăria Cărtureşti Verona. A doua etapă a proiectului constă în mutarea expoziţiei din Capitală în localitățile în care se desfășoară cercetarea (Piscu, Ploiești, Pucheni, Hulubești).

Un ol, un ulcior, o fluierice, o păpuşă, o pereche de cercei, un coş, o mătură, un căuc, un scaun. Obiecte născute din mâinile unui meșteșugar, dar şi urme care transcend satul ori locul de origine, devenind emblematice pentru o comunitate anume. Mâini mari, mâini generoase, mâini harnice, mâini aspre, mâini fine, de doctor, ochi buni, priviri concentrate, spate îndoit, degete care lucrează migălos. Bătături şi urme lăsate în corpul uman de un meşteşug practicat de o viaţă.

La inițiativa asociației culturale "Câte-n lună și-n mansardă", o echipă de tineri sociologi dă mâna unui grup de tineri fotografi și pornesc împreună în căutarea urmelor pe care practicarea meșteșugurilor le lasă asupra corpului uman - de la o simplă bătătură la schilodirea sau deformare acestuia. Efortul depus de meșteșugar și experiența de o viață a sa sunt ilustrate prin urma pe corpul său și puse în oglindă cu obiectul final, unic, meșteșugit.

Urmele, descoperite în era digitală prin interviuri, fotografii şi filmări, vor fi adunate de către participanții la proiect într-un jurnal de cercetare și vor constitui elementele expoziției finale, „Bătături. Urme ale meșteșugurilor”.

Asociația "Câte-n lună și-n mansardă" promovează și susține diversitatea și coeziunea socială, integrarea în viața socio-economică a grupurilor sociale marginalizate, defavorizate sau vulnerabile, prin derularea unor programe de educație și cultur

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 42 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 14 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 45 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 57 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°