Directorii din instituţiile publice care au intrat brusc, în această perioadă, în concediu medical vor fi verificaţi, începând de astăzi, de o comisie mixtă de control. Acţiunea va dura toată săptămâna urmând a fi luate la verificat toate instituţiile publice. „Am demarat procedura de constituire a unei echipe de control conform prevederilor legale, din care fac parte un medic de la Direcţia de Sănătate Publică. un medic expert de la Casa de Pensii şi un membru din corpul de control al CAS. Vom face controale la toate instituţiile publice, dar vor avea întâietate cei menţionaţi de domnul prefect. Raportul de control va fi făcut la finele săptămânii şi va fi înaintat către Instituţia Prefectului. La final vom decide şi ce măsuri vor fi luate. Vrem să verificăm, începând de mâine (n.r. – astăzi), cam două instituţii pe zi“, ne-a spus Mihai Copaci, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea.
Această amplă acţiune de control a venit la solicitarea prefectului Cătălin Kanty Popescu, pentru a se vedea dacă este justificată intrarea în concediu medical a mai multor şefi de deconcetrate. Prefectul a dat şi câteva exemple de directori care s-au îmbolnăvit în acelaşi timp de „pedelită“: Lucica Chiper – de la Secţia de Drumuri Naţionale, Costică Neaţă – Direcţia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Doina Vraciu –Sistemul de Gospodărire a Apelor, Aurel Cristian – Garda de Mediu şi Ionel Partene - Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.
Directorii din instituţiile publice care au intrat brusc, în această perioadă, în concediu medical vor fi verificaţi, începând de astăzi, de o comisie mixtă de control. Acţiunea va dura toată săptămâna urmând a fi luate la verificat toate instituţiile publice. „Am demarat procedura de constituire a unei echipe de control conform prevederilor legale, din care fac parte un medic de la D