Regia Autonomă de Transport Bucureşti a extins programul demarat în luna iulie 2012 prin care sunt verificaţi pasagerii mijloacelor de transport în comun de bilet, chiar înainte de urcare. Uşile 2 şi 3 vor fi destinate coborârii iar pe prima uşă se va urca, sub supravegherea controlorilor din staţii.
Astfel, prin sistemul nou adaptat de cei de la RATB, călătorii vor putea urca în mijlocaele de transport în comun din oraş doar pe la prima uşă, iar coborârea se va face doar pe la uşile 2 şi 3. Pentru a fi siguri că bucureştenii vor respecta această regulă, RATB a dispus amplasarea unor agenţi de control în staţii care au misiunea de a asigura că vor urca doar cei cu cardul de călătorii validabil. Persoanele care nu deţin un astfel de titlu vor fi îndrumate de aceştia către cel mai apropiat punct de comercializare a cardurilor RATB.
După urcarea în mijlocul de transport, călătorii sunt informaţi de către agenţii de control asupra modalităţii de validare a cardurilor de transport deţinute.
De asemenea, prin staţia radio de la bord, conducătorii de vehicule transmit mesajul „Vă rugăm validaţi cardurile!”, pentru a nu prelungi durata de staţionare a mijloacelor de transport în staţii.
Proiectul a fost introdus inţial pe liniile Expres 780 şi 783, fiind ulterior extins pe liniile de autobuze 254 şi 422.
Treptat, în noul sistem au fost incluse zone cu fluxuri mari de călători, cum ar fi capetele de linii, marile intersecţii, staţiile comune mai multor linii (spre exemplu, zonele Televiziune, Ghencea, Reşiţa, Piaţa Sudului, Big Berceni, Gara de Nord, ASE, CET SUD, Platforma Alexandria).
Începând din 29.09.2012, au fost incluse în sistemul de monitorizare încă 16 linii de autobuze, urmând ca acest proces să continue până la acoperirea integrală a reţelei de transport gestionată de RATB.
Proiectul are drept scop conştientizarea pu