Leul a pierdut 2,5% din valoare în faţa euro în ultimele şase săptămâni şi a revenit la minimele atinse la începutul lunii august, în condiţiile în care lichiditatea în creştere din piaţă a permis jucătorilor străini să cumpere volume semnificative de valută. Totodată, moneda naţională s-a depreciat rapid pe fondul lipsei de reacţie a BNR.
Cursul oficial a urcat vineri la 4,5694 lei/euro după o creştere cu 2,5 bani într-o singură şedinţă. Un curs mai ridicat fusese înregistrat pe 6 august. Pe piaţa interbancară, euro a urcat însă până la 4,58 lei, leul depreciindu-se în ciuda unui val de optimist care a ajutat la întărirea celorlalte monede din regiune.
"Jucătorii din piaţa valutară urmăresc cu prudenţă potenţiale intervenţii oficiale de susţinere a leului, dar teama de intervenţii ale BNR care să întoarcă trendul de depreciere a leului pare a se fi diminuat întrucât de ceva vreme nu au existat semnale clare care să sugereze acţiunea fermă a băncii centrale", susţin analiştii ING Bank.
Deprecierea leului din ultima perioadă vine în condiţiile în care cursul coborâse până la 4,46 lei/euro la finalul lunii august pe fondul intervenţiei băncii centrale, care a limitat drastic cantitatea de lichiditate injectată în piaţă prin operaţiunile repo organizate săptămânal. Mişcarea BNR a venit în contextul în care leul a pierdut rapid teren în luna iulie, euro depăşind pragul de 4,6 lei.
Cursul de schimb este un subiect sensibil pentru BNR, în condiţiile în care aproape 70% din împrumuturile acordate de băncile locale sunt în valută şi orice depreciere a leului se vede imediat în calitatea portofoliilor de credite. Majoritatea prognozelor indică pentru finalul anului un curs de 4,5-4,6 lei/euro.
Leul a pierdut 2,5% din valoare în faţa euro în ultimele şase săptămâni şi a revenit la minimele atinse la începutul lunii august, în condiţiile în care li