Reabilitarea blocurilor, respectiv izolarea acestora reprezintă o prioritate pentru edilul municipiului Târgu-Jiu, care vrea ca cetăţenii să treacă peste această iarnă, una aprigă după cum se anunţă, mai uşor. Astfel că, în curând va începe reabilitarea a încă 9 blocuri din zona centrală şi se pare reprezentanţii primăriei au mai elaborat proiecte pentru încă 100 de blocuri, pe care desigur, le-au depus la instituţiile abilitate. „S-a demarat încă un pachet, se finalizează cele 8 blocuri pe Strada Victoriei, din contactul care era în desfăşurare, şi acum se continuă investiţia şi pentru blocurile de pe Victoria Centru, situate între CEC şi Calea Eroilor, aproximativ 9 blocuri. A fost emis ordinul de începere, s-a început cu lucrările de tâmplărie, de înlocuire a tâmplăriei exterioare. Este în cadrul programului guvernamental constituit conform ordonanţei de urgenţă 18/2009, cu finanţare 50% bugetul de stat, 30% bugetul local şi 20% bugetul asociaţiilor de proprietari. În paralel pregătim faptul că noi pe baza solicitărilor asociaţiilor de proprietari au fost elaborate mai multe proiecte, respectiv în jur de 100 de blocuri noi, dar şi prin programul operaţional regional finanţat din fonduri europene s-a deschis o nouă axă pentru acest program, din noiembrie se vor putea depune proiecte, pregătim proiectele pentru Programul Operaţional Regional. Pregătim toate proiectele pe care le avem. Sunt două programe care funcţionează în paralel, sunt avantajoase pentru comunitate. Pentru cele nouă blocuri 1.700.000 lei. Nu am o valoare finală pentru că sunt pe categorii. Sunt aproape 50 de blocuri finalizate sau în curs de finalizate”, a spus Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. De menţionat este faptul că în municipiu, la ora actuală, există aproximativ 520 de blocuri.
Reabilitarea blocurilor, respectiv izolarea acestora reprezint