Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitură á la Ronaldinho

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 8 octombrie 2012 ·

De mai multă vreme am declarat război titlurilor date de cei de la sport.ro, titluri postate pe alte site-uri pentru a cerşi clicuri. Aşa-zisul război constă doar în ignorarea link-ului, oricât de tentant ar suna formularea. Oricum, uneori le iese pe dos şi titlurile sunt de-a dreptul hilare, de proşti aflaţi la vânătoare de alţi proşti. Ieri însă am dat peste o formulare la fel bombastică, dar cu care înclin să fiu de acord din moment ce gândisem şi eu ceva asemănător. Cunoşteam subiectul, văzusem deja golurile lui Ronaldinho din campionatul brazilian. La cel din lovitură liberă mă pot lăuda chiar că presimţisem execuţia, iar după ce mingea a intrat în plasă am făcut o remarcă admirativă: numai la Dinţos am văzut aşa ceva! Este găselniţa lui, una foarte interesantă, cuceritoare prin simplitatea ei. Şutează cu latul, pe jos, pe direcţia zidului! În felul acesta speculează tendinţa celor din zid de a sări la momentul şutului, iar portarul n-are nici o şansă pentru că zona respectivă este teoretic apărată de zid, plus că vede târziu mingea. Acum, că ştiţi despre ce era vorba, iată şi prezentarea celor de la sport.ro: golul pe care nu l-ar fi reuşit niciodată Messi sau Ronaldo! Bineînţeles că băieţii au plusat, poate că vreodată Messi sau Ronaldo vor marca un astfel de gol şi i-l vor dedica lui Ronaldinho. Ar fi frumos, dar mă îndoiesc că vor încerca. Lovitura e patentată, aşa că în cazul ăsta hrăpăreţii ăştia de la sport.ro pot avea dreptate. Dar clicul meu tot nu l-au obţinut!

Într-un Top Ten al golurilor reuşite de Ronaldinho din lovituri libere, unul subiectiv, găsit pe youtube, figurează la loc de cinste, pe locul 2, exact un astfel de gol, reuşit în Liga Campionilor împotriva celor de la Werder Bremen. Ei bine, dar care gol credeţi că se află pe primul loc? Cel de acum 10 ani, de la Cupa Mondială asiatică, atunci când l-a pensionat pe englezul David Seam

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum 47 minute
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 2 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Coreea de Nord extinde uzina de fabricare a rachetelor de tipul celei pe care Rusia o foloseşte în Ucraina

News.ro acum o ora
Coreea de Nord extinde un complex cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acţiune utilizată de Rusia în Ucraina, au concluzionat reprezentanţii unui think-tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Valuri de atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului

News.ro acum 8 ore
Capitala ucraineană Kiev era, în noaptea de luni spre marţi, sub un atac susţinut cu drone ruseşti, relatează Reuters. „Atacul cu UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot) asupra capitalei continuă”, a declarat după miezul nopţii primarul Vitali Kliciko

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 2 ore
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A uimit România şi a alarmat aliaţii săi”

Mediafax acum 13 minute
BBC a făcut o trecere în revistă a independentului Călin Georgescu, notând trecutul său naţionalist, legăturile cu AUR şi activitatea sa politică în cadrul MAE sau a unor ONG-uri legate de ONU. Publicaţia menţionează care este programul politic al l

Incendiu major la un poligon de testare a lansării de rachete, în Japonia

Mediafax acum o ora
Nu au fost raportaţi răniţi în urma incidentului din prefectura Kagoshima din sudul Japoniei. Mingi de foc şi fum s-au ridicat de la centrul spaţial Tanegashima în jurul orei locale 8:30 (1:30, ora României). „A existat o anomalie în timpul testului

Protest la Universitate, în Bucureşti, împotriva lui Călin Georgescu

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Câteva sute de tineri s-au strâns, luni seară, în Piaţa Universităţii la un protest împotriva lui Călin Georgescu. Îndemnul la manifestaţie a venit în timpul zilei, sub forma unor mesaje care au circulat pe Whatsapp, fără a avea un iniţiator declara

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°