Un spectacol gastronomic la nivel mondial şi peste 50 de ţări participante. Este vorba despre Olimpiada Culinară Mondială de la Erfurt, din Germania, cel mai important eveniment gastronomic din lume care a fost onorat, şi de această dată, de prezenţa României. Evenimentul se desfăşoară în perioada 6 – 9 octombrie în Germania, iar România a decis să participe cu două echipe, anume Echipa Culinară Regională Moldova şi Echipa Naţională Militară a României.
Bineînţeles, şi din Făgăraş participă, de această dată doar ca observatori, două persoane, Adrian Neag şi Ciprian Tătaru, în numele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Ţării Făgăraşului.
Până astăzi, echipele României au reuşit să se impună şi şi au cucerit au reuşit să obţină medalii de bronz, dar şi mai multe menţiuni. Un adevărat succes, dacă luăm în considerare faptul că la competiţie participă echipe din peste 50 de ţări din toată lumea: 36 de echipe naţionale de seniori, 28 de echipe naţionale de juniori, 8 echipe militare, 19 echipe militare de catering şi 50 de echipe regionale.
Cea mai mare competiţie culinară internaţională din lume a luat naştere la initiaţiva lui Carl Banzer, în oraşul german Franfurkt, la începutul secolului XX. În prezent, ediţiile acesteia se desfăşoară o dată la 4 ani, fiind considerată „Mecca” bucătarilor şi patiserilor din toată lumea.
(A.R.)
Un spectacol gastronomic la nivel mondial şi peste 50 de ţări participante. Este vorba despre Olimpiada Culinară Mondială de la Erfurt, din Germania, cel mai important eveniment gastronomic din lume care a fost onorat, şi de această dată, de prezenţa României. Evenimentul se desfăşoară în perioada 6 – 9 octombrie în Germania, iar România a decis să participe cu două echipe, anume Echipa Culinară Regională Moldova şi Echipa Naţională Militară a României.
Bineînţeles, şi din Făgăraş partic