În județul nostru, 15.848 de oameni trebuie să trăiască din mai puțin de 12 lei pe zi. Este vorba de cei mai săraci dintre pensionarii aflați în scriptele Casei Județene de Pensii (CJP) Vrancea, care primesc indemnizație socială sau, cu alte cuvinte, pensia socială minimă garantată, în cuantum de 350 lei lunar.
Potrivit informațiilor furnizate de Adrian Juravle, directorul CJP, din totalul beneficiarilor acestei indemnizații, 11.251 sunt pensionari pentru limită de vârstă, 3.341 primesc pensii de urmaș, 1.081 sunt beneficiari de pensie de invaliditate, iar 175 de pensie anticipată și anticipată parțială. Numărul pensionarilor beneficiari de pensie socială a scăzut, față de anul trecut, când erau înregistrați 16.096 beneficiari, din care 10.758 din sectorul de stat și 5.338 din sectorul agricol. Suma totală suportată din bugetul de stat pentru plata acestei indemnizații a fost, în 2011, de 19,730 mii lei.
Totuși, față de anul 2010, numărul vrâncenilor care primesc pensie socială a crescut cu 170 de persoane. „Indemnizația socială pentru pensionari se acordă din oficiu, fără a fi nevoie de depunerea unei cereri însoțite de documente doveditoare, tuturor pensionarilor sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate. Indemnizația socială pentru pensionari se determină ca diferență între suma de 350 lei și nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată”, a detaliat Adrian Juravle, care a adăugat că „în situația persoanelor care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât și de pensie din sistemele neintegrate acestuia, precum și de drepturi stabilite și plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea pensi