Nominalizat să candideze la Senat în Colegiul 2 (Aleşd-Beiuş), câştigat în 2008 de preşedintele PNL Bihor Cornel Popa, dar râvnit de către deputatul ex-PDL Octavian Bot după ce liberalii orădeni nu l-au vrut în municipiu, tânărul Cristian Bodea a scris pe blogul său că ar fi bucuros dacă i-ar ceda poziţia de candidat fostului preşedinte al partidului, Călin Popescu Tăriceanu, premier al României între 2004-2008.
Comentariul lui Bodea survine în contextul în care în mediul politic local se speculează că Tăriceanu ar putea candida în Bihor, deoarece ar avea probleme în găsirea unui colegiu cu eligibilitate certă, pe fondul unei relaţii reci cu actualul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, cel care de altfel l-a reprimit în partid şi i-a promis o candidatură cu şanse lui Bot.
"Da, ar fi ideal pentru noi, PNL Bihor, să vină aici (n.r - Tăriceanu). Stai, nu, ideal e puţin spus... Ar fi extraordinar! A fost varianta pentru care eu am insistat săptamâna trecută, când discutam despre ce variante de candidaţi serioşi ar fi pentru colegiul de Senat Aleşd-Beiuş. Ţi ar fi onorant pentru noi să îl avem ca reprezentant al judeţului şi al filialei. Aşa cum ar fi o onoare pentru mine să fiu nevoit să mă retrag pentru el (nu spun "dumnealui" pentru ca urăsc formulările pompoase şi deja am folosit "onorant" de prea multe ori)", scrie Cristian Bodea.
Şeful de cabinet al preşedintelui PNL mai explică pe blog că el nu şi-a dorit candidatura în colegiul respectiv şi nici în altul. "Iar între mine şi Tăriceanu, să fim serioşi, nici nu încape comparaţia. Puţini oameni se bucură de admiraţia mea, iar la câte a făcut pentru Bihor şi pentru România, ca să nu mai vorbesc despre calitatea lui umană, omul acesta are un loc special", mai spune Bodea.
Totuşi, acesta precizează că, în ciuda entuziasmului pe care i l-ar produce candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu în Bihor,