Update: 500 de angajaţi protestează în curtea televiziunii. (aici)
Mai toată lumea urăşte TVR-ul din motive ştiute: companie de stat politizată plină de sinecuri suprapopulată angajaţi cu salarii bune şi cu drepturi (auzi, drepturi!), spre deosebire de privat nepotisme audienţe mici, programe neinfluente deşi plătim taxă (cea mai mică din Europa cu excepţia Albaniei) un loc pe care diverşi l-au prădat sau îndatorat un loc de la stat unde criza nu s-a simţit cum am simţit NOI, ăilalţi
Mai sînt şi altele. În esenţă, dispreţul pentru TVR e dispreţ pentru tot ce înseamnă companie publică în general. E frustrarea angajatului în privat care se simte ultraexploatat şi-şi varsă frustrările pe ăia care o freacă pe bani publici.
Iar atunci cînd se sare în apărarea TVR se face la fel de prăfuit şi împrăştiat. A mocnit puţin pe facebook indignarea că se distruge TVR Cultural. Un post perfect inutil, din punctul meu de vedere, şi cu rezultate dezastruoase nu de rating – nu cred că e vreun nebun să ceară aşa ceva -, ci de agendă culturală propriu-zis. Că înainte să închizi TVR Cultural, puteai să faci zeci-sute de alte mişcări de reducere a costurilor, asta e altceva. Sau că TVR Cultural putea fi transformat într-un loc clar al recuperării arhivelor TVR (sau altă strategie), şi asta e altceva. L-au închis din lipsă de viziune. L-au închis aşa cum l-au deschis.
De ce trebuie apărat TVR? Aş face următoarea comparaţie: e ca şi cum ai închide producţia agricolă şi ai începe să laşi numai distribuitorii să alerge pe piaţa liberă… Rolul TVR ăsta ar fi trebuit să fie: într-o lume în care presa privată nu mai produce decît foarte puţin material brut pentru că nu mai are bani, oameni, dorinţă, postul publica ar fi trebuit să produc dependenţă de cantitate, de materie brută informaţională livrată din toate colţurile ţării. Eu zic că niciodată nu e prea tîrziu.
