Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuitorii unei tabere ilegale de romi, evacuaţi din Craiova printr-o intervenţie a Poliţiei

Publicat in Antena 3, luni 8 octombrie 2012 ·

Poliţiştii şi jandarmii intervin, luni dimineaţă, pentru a evacua aproximativ 100 de romi care şi-au făcut tabere în două zone din municipiul Craiova, copiii acestora urmând să fie preluaţi de către reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi duşi în centre de plasament, informează Mediafax.

Acţiunea de evacuare a romilor este organizată de Primăria Craiova, iar la aceasta participă zeci de poliţişti, jandarmi şi asistenţi de la Direcţia pentru Protecţia Copilului.

Autorităţiile au descins, luni dimineaţă, la ora 7.00, în prima dintre taberele ilegale, aflată în cartierul Craioviţa Nouă, în spatele unui hipermarket, unde se aflau peste 60 de persoane, care dormeau în corturi improvizate din bucăţi de lemn şi pături. Lângă corturi, romii au strâns mii de sticle, fier vechi, doze metalice de băuturi, dar şi foarte multe alte deşeuri, scrie Mediafax.

Romii din această tabără sunt din comuna Breasta, judeţul Dolj, unde au locuinţe, ei venind însă la Craiova an de an pentru a face rost de bani. Aceştia erau cunoscuţi şi pentru că furau capace de canal de pe străzile Craiova şi sunt suspectaţi şi de comiterea altor furturi.

Romii, care nu au opus rezistenţă, au fost îmbarcaţi în autocare şi vor fi duşi în localitatea lor de domiciliu. Unii dintre de copii au fost luaţi de către asistenţii sociali şi cel mai probabil aceştia vor ajunge în centrele de plasament, a declarat administratorul Primăriei Craiova, Gheorghe Nedelescu.

Locul eliberat de romi este curăţat de către angajaţii firmei de salubrizare, care intervin cu buldozerele.

Poliţiştii şi jandarmii intervin, luni dimineaţă, pentru a evacua aproximativ 100 de romi care şi-au făcut tabere în două zone din municipiul Craiova, copiii acestora urmând să fie preluaţi de către reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi duşi în ce

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Accident naval pe Dunăre, județul Dolj. Implicate două ambarcațiuni și o barjă! Două persoane sunt căutate

Ziua Constanta acum 38 minute
Accident naval pe fluviul Dunărea, localitatea Rast, județul Dolj Pompierii de la ISU Dolj au fost solicitați să intervină la un accident naval produs pe fluviul Dunărea. În eveniment ar fi fost implicate două ambarcațiuni mici și o barjă. Din prime

Ministerul de Externe cere românilor să părăsească IMEDIAT Libia, din cauza izbucnirii unui conflict intern. Anunțul urgent al autorităților

Gandul acum 17 minute
Ministerul de Externe a emis un avertisment de călătorie către românii care vor se îndreaptă către Libia, sau care se află în regiune, și le cere să părăsească imediat țara. Ministerul de Externe a emis o alertă de călătorie și le cere românilor să

Testează-ți votul la alegerile prezidențiale 2025! De care dintre cei doi candidați ești mai apropiat, de George Simion sau de Nicușor Dan?

HotNews acum 22 minute
Aplicația TestVot 2025 (vote advice application), realizată de platformele nepartizane Median Research Centre (MRC) și OpenPolitics.ro, vă poate ajuta să aflați cum se poziționează cei doi candidați în turul doi al alegerilor prezidențiale de anul a

Elena Udrea cere reducerea pedepsei cu încă 17 zile / Cererea depusă la Tribunalul Prahova se va judeca în 27 mai

News.ro acum 28 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea cere reducerea pedepsei cu încă 17 zile de închisoare, fiind vorba despre zile executate în Arestul Central al Poliţiei Capitale şi în arest la domiciliu. Udrea a depus în acest sens o cerere la Tribunalul P

Nicuşor Dan, întrebat dacă este suveranist sau globalist: În niciun caz nu sunt izolaţionist

Mediafax acum o ora
„Eu, în niciun caz, nu sunt izolaţionist. Sunt suveranist pentru că articolul 1 din Constituţie spune că statul României e suveran şi atunci cred că noi toţi suntem suveranişti”, a spus candidatul, miercuri, la dezbaterea de la MCN Podcast. El a adă

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum 4 ore
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

Netanyahu îl acuză pe Macron că se aliază cu o organizaţie teroristă

News.ro acum 51 minute
Benjamin Netanyahu l-a acuzat miercuri pe Emmanuel Macron că este de partea unei „organizaţii teroriste”, adică a Hamas, după ce preşedintele francez a criticat linia adoptată de premierul israelian în Fâşia Gaza, considerând că ceea ce face este „o

Franța anunță o finanțare de 10 milioane de euro pentru repararea sarcofagului de la Cernobîl, avariat de o dronă

Adevarul acum o ora
Franța va contribui cu 10 milioane de euro la repararea sarcofagului care izolează centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina, avariat în februarie de un atac cu dronă, a anunțat miercuri Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Mii de conturi false promovează nostalgia comunistă, denunță Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului / Instituția va sesiza CNA

HotNews acum 3 ore
Mii de conturi false care promovează nostalgia comunistă în online au fost identificate de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), anunță miercuri instituția, care precizează că a cerut CNA să

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum 5 ore
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/19°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/17°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

4°/16°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

18°
mie.

3°/19°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°