Evenimentele puse în mişcare în ianuarie 2012 de pseudo-revoluţia televizată şi care au culminat în vară cu lovitura de stat şi criza politic-constituţională ante şi post-mergătoare ei, cer o evaluare la rece. Ele au constituit echivalentul unui adevarat „experiment natural” in istoria noastra recenta - turnesolul lor a revelat atat lucruri banuite dar nedemonstrate cat si lucruri pe care nimeni nu le-ar fi ghicit. Exista nenumarate lectii si invataminte de natura politica, institutionala si constitutionala ce pot fi trase din toate acestea. Azi sa ne limitam la una singura, legata de problema partidelor politice.

Evolutiile ce au dus la lovitura de stat, evolutiile din timpul loviturii si evolutiile de dupa aceasta confirma faptul ca sistemul de partide romanesc este structuralmente disfunctional. Problema nu este cu un partid sau altul, un deficit organizational la partidul X sau Y ce poate fi indreptat individual, in functie de partid. Problema este structurala, sau sistemica. Partidele politice in Romania sunt organizate si functioneaza pe baze ce sunt structuralemente setate astfel incat nu numai ca (a) nu reprezinta mecanisme de formare, reflectare si agregare democratica a preferintelor electoratului dar mai grav (b) opereaza in virtutea unor principiii interne tacite care le fac sa fie orientate impotriva statului de drept insusi, daca si cand acesta sta in calea obiectivelor partinice sau a ambitiilor personale ale liderilor lor.

Mai precis: Toate partidele politice majore functioneaza ca un sistem de aparare a unor interese de grup ale unei elite politice restranse si a clientelei acesteia. Cineva poate spune: evident ca da, de aia e organizatie politica, sa-si apere membrii si liderii. Sigur. Numai ca acest sistem functioneaza la noi nu partinic ci transpartinic. Este un sistem de protectie colectiva a elitei politice. Rezultatul este apa