Elevii claselor a X-a şi a XI-a de la Colegiul de Transporturi Auto „Traian Vuia“ din Focşani au avut parte de o veritabilă lecţie de istorie, ieri, în memoria victimelor Holocaustului. Proiectul s-a adresat adolescenţilor, având drept scop educarea tinerei generaţii în spiritul înţelegerii şi respectului faţă de semeni, prin condamnarea oricărei acţiuni inumane sau de intoleranţă.
Elevii au prezentat referate şi fotografii despre Holocaust, apoi au urmărit filme şi documente despre acest moment negru al istoriei recente. În cadrul dezbaterilor, coordonate de profesorul de istorie Ştefan Crasneanu şi de bibliotecara Andreea Voineag, au fost discutate aspecte legate de toleranţă, diversitate, multiculturalism, dar şi despre conceptele opuse acestora, precum intoleranţa, discriminarea, xenofobie, rasism şi antisemitism. Expunerile au avut drept temă generică „Holocaustul- o pată pe obrazul umanităţii“.
Totodată, a fost organizată şi o expoziţie-concurs cu desene tematice, care au adus în prim plan Holocaustul. S-au remarcat în cadrul acestei activităţi elevii Dragoş Abeaboieru, Silviu Negrea şi Vasile Ursu, cu toţii în clasa a XII-a la Colegiul de Transporturi Auto „Traian Vuia“ din Focşani.
În anul 2004, Guvernul României a stabilit ca ziua de 9 octombrie să devină Ziua Comemorării Holocaustului în România. Această zi a fost aleasă la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului, semnificaţia ei fiind legată de începerea deportării evreilor de pe teritoriul României în Transnistria, în anul 1941, ca urmare a planului Germaniei naziste şi statelor aliate ei de persecutare şi exterminare a evreilor.
Elevii claselor a X-a şi a XI-a de la Colegiul de Transporturi Auto „Traian Vuia“ din Focşani au avut parte de o veritabilă lecţie de istorie, ieri, în memoria victimelor Holocaustului. Proiectul s-a