Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă toată lumea admite că Oltchim a fost căpuşată prin furt, de ce procurorii care sunt atât de lăudaţi în aceste zile pentru performanţele lor nu i-au trimis până acum în judecată pe hoţi?

Publicat in Ziarul Financiar, marți 9 octombrie 2012 · ·

Problema Oltchim se agravează pe zi ce trece, iar Guvernul caută o soluţie de avarie pentru situaţia cvasiimposibilă în care a ajuns Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar o întrebare rămâne fără răspuns: în situaţia în care principala acuzaţie venită din partea autorităţilor este că societatea a fost căpuşată ani de zile prin furt, ajungând astfel la datorii de 700 mil. euro, cum de procurorii nu au ajuns până acum la Oltchim?

Ministrul pentru dialog social Liviu Pop a afirmat ieri că la Oltchim a fost un furt din banul public, iar procurorii vor dovedi repede acest lucru. "A fost furt din banul public care va fi dovedit de organe foarte repede."

Dar dacă la Oltchim - companie cu conturile blocate şi datorii de 180 mil. euro la bănci - s-a petrecut un furt din banii publici, de ce procurorii nu au ajuns până acum la Oltchim? Pentru că problema nu este de acum, ci de ani de zile. Oltchim nu a ajuns în această situaţie în 2012, ci merge pe pierdere de zeci de milioane de euro din 2006.

Pe de altă parte, în România s-a creat o adevărată dezbatere în legătură cu numirile de procurori ce trebuie făcute şi procedurile ce trebuie urmate după ce procurorului general Laura Codruţa Kovesi şi şefului DNA Daniel Morar le-au expirat mandatele.

Consiliul Superior al Magistraturii a felicitat-o pe Codruţa Kovesi pentru "modul exemplar în care a reuşit să conducă, în cele două mandate succesive, destinele uneia dintre cele mai importante instituţii ale statului", iar preşedintele Traian Băsescu a decorat-o cu Steaua României "în semn de înaltă apreciere pentru activitatea desfăşurată timp de 6 ani la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru meritele deosebite în îndeplinirea actului de justiţie în România". În acest timp, Daniel Morar a ajuns cu delegaţie în fruntea Ministerului Public.

Dar dacă mandatele celor doi au

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum o ora
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 6 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°