Victoria lui Hugo Chavez la prezidenţialele din Venezuela, pentru a patra oară la rînd, este pe larg comentată de presa internaţională dar şi în culisele diplomaţiei, cu un accent special pe faptul că acest lider beneficiază de un real sprijin popular în ţara sa şi de o reală simpatie în America latină. Analizăm în cele ce urmează profilul acestui "revoluţionar" de profesie care aminteşte de unele personaje ale literaturii latino-americane.

Hugo Chavez este genul de socialist şi de revoluţionar care nu l-a evacuat total pe Dumnezeu din doctrina sa. Dovadă că duminică seară, după proclamarea victoriei sale, el s-a adresat mulţimii pronunţînd, printre altele, şi următoarea frază: "Il rog pe Dumnezeu să-mi dea viaţă şi sănătate pentru a continua să servesc poporul venezuelean".

Aşa cum au reuşit chinezii să împace comunismul cu economia de piaţă, aşa reuşeşte, s-ar părea, să împace şi Hugo Chavez socialismul cu divinitatea. Ceea ce e uşor de înţeles la un om care a avut două operaţii de cancer, în astfel de situaţii materialismul dialectic şi ateismul dau înapoi iar ideea de Dumnezeu creşte în vizibilitate.

Ceea ce ar trebui să le dea însă de gîndit occidentalilor în general şi americanilor în special este faptul că Hugo Chavez a cîştigat de patru ori alegerile prezidenţiale fără fraude majore, ci pur şi simplu pentru că ideile sale au găsit un ecou în suferinţele, umilinţele şi resentimentele unor largi pături populare din ţara sa şi din întreaga America latină. De fapt, mai mult decît ideile colectiviste, anti-americanismul său este nucleul doctrinei sale revoluţionare. Nu întîmplător Hugo Chavez se doreşte un urmaş al lui Simon Bolivar şi agită ori de cîte ori poate sabia acestui erou al independenţei ţărilor din America latină. La începutul secolului al XIX-lea Simon Bolivar i-a mobilizat pe latino-amerincani împotriva spaniolilor cam tot aşa