Se pare că este o afacere destul de bănoasă, deoarece un singur sac, dacă sticlele sunt bine presate, poate valora aproximativ 50 de lei. Cei trei au avut de muncă, deoarece au luat la verificat aproape tot cartierul Pantelimon, unde au răsturnat şi apoi golit de sticle patru astfel de clopote.
La finalul zilei de muncă, au strâns trei saci plini ochi, iar într-un astfel de sac pot intra peste 60 de kilograme de sticle. De altfel, un kilogram de pet valorează un leu. Copilul era cel însărcinat să sorteze plasticul de aluminiul dozelor de suc, iar până la următoarea locaţie era cazat în spate lângă "pradă".
De altfel, după ce îşi alegeau tot ce era mai bun din clopot, puştiul era însărcinat să pună restul de gunoi înapoi şi lase locul de muncă lacrimă. De asemenea, dacă vedeau că în clopotul pentru "plastic" erau aruncate şi sticle, ei le mutau în clopotul inscripţionat cu "sticlă".