Aceasta este întrebarea care mi-a reverberat în minte, ieri, în timp ce făceam un tur al zonei centrale a municipiului Târgu Mureş, alături de o persoană cu dizabilităţi care se deplasa pe un scuter special. Mi-a făcut o prezentare a modului în care sunt jignite persoanele cu dizabilităţi, aflate în scaun rulant, privind accesul interzis în diferite instituţii şi societăţi comerciale, din lipsa rampelor speciale sau, dacă există, sunt proiectate în aşa fel încât să dea bine de ochii lumii, numai pentru utilizarea lor nu. Iar atunci când se deplasează pe stradă, o persoană ţintuită în scaunul cu rotile trebuie să cunoască bine oraşul pentru a ştii în ce direcţie să o ia ca să ajungă la destinaţie.

Porţiuni de drum întrerupte de scări fără rampe, trotuare cu bordură în zona trecerilor de pietoni, acces în magazin pe una sau două trepte, bancomate montate la înălţime inadecvată, din care cauză persoanele aflate în scaune cu rotile nu pot ajunge pentru a-şi scoate bani de pe card, iar exemplele sunt multe de acest fel. Am participat la sfârşitul săptămânii trecute la conferinţa „Politici şi tendinţe într-o economie socială”, unde s-a precizat că România, prin semnarea Convenţiei Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, se angajează să participe la strategia europeană 2010-2020 pentru a avea o Europă fără obstacole pentru persoanele cu handicap.

Cunoscând facilităţile oferite până în prezent, după mai bine de 20 de ani de democraţie, cred că opt ani de zile nu ajung pentru ca mentalitatea societăţii civile să scape din mrejele discriminării. Persoanele cu dizabilităţi sunt văzute doar ca plătitori de taxe şi impozite şi căpuşe pe spinarea statului pentru absorbţia de indemnizaţii. Aceasta este întrebarea care mi-a reverberat în minte, ieri, în timp ce făceam un tur al zonei centrale a municipiului Târgu Mureş, alături de o persoană cu dizabilităţi care se depla